Bine v-am regăsit, în lumea creaţiilor camerale semnate Ludwig van Beethoven! Vorbim despre Trio-urile cu pian şi ajungem astăzi la op.1 nr. 3 în do minor.

Va spuneam în ediţiile precedente, care vă stau la dispoziţie tot aici, pe site-ul nostru,  că Trio-urile op.1 sunt dedicate Prinţului Karl Lichnovsky, pianist amator, în casa căruia au fost şi prezentate pentru prima dată, Haydn fiind de faţă. Maestrul a fost încântat de primele două trio-uri, dar... pe cel de-al treilea, preferatul lui Beethoven, l-a considerat dificil de înţeles de publicul vienez.

Chiar dacă Haydn avea îndoieli cu privire la Trio-ul în do minor, această capodoperă de tinereţe în tonalitatea definitorie pentru Beethoven, a devenit una dintre cele mai populare creaţii camerale ale acestuia.

O muzică profund beethoveniană prin contraste abrupte, extreme, vehemenţă explozivă, dar şi o frumuseţe lirică întunecată.

Au fost fragmente din partea I a Trio-ului Beethovenian op.1 nr.3 în do minor. Partea a II-a, lentă, în mi bemol major, este un set de variaţiuni pe o temă cu caracter solemn, care diminuează tensiunea acumulată în prima parte.

Cea de-a III-a parte , situate undeva între menuet şi scherzo, se întoarce în lumea sonoră a tonalităţii do minor, plină de patos, cu fraze neregulate şi puternice constraste dinamice.

Finalul Trio-ului op.1 nr. în do minor poartă indicaţia Prestissimo - foarte rapid - un tempo caracteristic tânărului Beethoven atunci când dorea să fie "extrem". Violenţă, agitaţie dar şi tandreţe se regăsesc în această mişcare.

Cu ultimele pagini din Trio op.1 nr.3 în do minor din creaţia lui Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare!