Bine v-am regăsit, în lumea creaţiilor camerale beethoveniene!

Am vorbit în ediţiile precedente despre cvartetele de coarde şi atingem acum un alt gen, cel al trio-ului cu pian!

În noiembrie 1792, compozitorul în vârstă de 21 de ani a plecat din oraşul natal, Bonn, spre Viena, care concura atunci cu Londra pentru poziţia de capitală muzicală europeană. Planul lui Beethoven era acela de a studia compoziţia cu Haydn, devenit deja o celebritate internaţională, înainte de a cuceri Viena ca interpret-compozitor.

La scurt timp după ce a ajuns la Viena, Beethoven a fost invitatul prinţului Karl Lichnowsky, un talentat pianist amator. Prinţul organiza frecvent serate muzicale în cadrul cărora Beethoven impresiona prin strălucitoare improvizaţii pianistice. În cadrul uneia dintre aceste seri, Beethoven a ales să-şi prezinte prima compoziţie importantă vieneză - un set de trei Trio-uri cu pian. Acestea au fost publicate în 1795 şi dedicate prinţului Lichnowsky.

Invitat atunci a fost şi Haydn, recent întors din cea de-a doua vizită la Londra, încununată de succes. A primit cu căldură trio-urile în Mi bemol major şi Sol major, dar a sugerat ca Trio-ul în do minor, cel de-al treilea, nu ar fi uşor de îneţeles pentru publicul vienez - o remarcă bine intenţionată pe care însă Beethoven a pus-o pe seama invidiei maestrului său.

La începutul rubricii au fost fragmente din Trio-ul beethovenian nr.1 în Mi bemol major, iar acum câteva momente aţi ascultat începutul părţii a doua - mişcări în care se simte suflul Mozartian. Partea a 3-a este cea mai originală din acest Trio, şi primul adevărat Scherzo Beethovenian.

Iar finalul Trio-ului op.1 nr.1 din creaţia lui Beethoven sugerează verva şi strălucirea muzicii lui Haydn.

Cu ultimele pagini din Trio-ul cu pian op.1 nr.1 în Mi bemol major semnat Ludvig van Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare, cu o nouă creaţie în acest gen!