Bine v-am regăsit!

Începusem în ediţia precedentă să vă prezint câteva dintre cele mai cunosute creaţii pentru vioară în ipostaze camerale, scrise în perioada barocului muzical - aceasta este şi tematica de astăzi.

Arcangelo Corelli face parte din generaţia premergătoare lui Bach şi Händel, ambii fiind influenţaţi de el. Violonist şi compositor, s-a stabilit la maturitate la Roma, unde l-a întâlnit pe Händel. Cele 12 Concerti grossi ale lui Corelli au avut o mare importanţă asupra dezvoltării acestui gen, oferind un tipar pentru generaţiile următoare, aşa cum au făcut-o şi Trio sonatele. Iată La Follia, Sonata nr.12 în re minor pentru vioară, o serie de variaţiuni pe tema La Follia - un cunoscut dans cu origini portugheze în secolul 15, care i-a inspirat şi pe Vivaldi, Carl Philip Emmanuel Bach, Alessandro Scarlatti, şi mai târziu, pe Liszt şi Rahmaninov, între alţii.

Născut la Veneţia în 1687, violonistul şi compozitorul Antonio Vivaldi a avut o contribuţie importantă va la dezvoltarea concertului solo, gen în care ne-a lăsat numeroase lucrări, în special pentru vioară. Seria de sonate lui Vivaldi pentru vioară includ un ciclu publicat în 1709 ca op.2 şi dedicat lui Frederick al IV-lea al Danemarcei, care vizita Veneţia la acea vreme. Cea de-a doua Sonată op.2, în La major, la fel ca întregul ciclu de altfel, este influenţată de Corelli. Iată ultima parte din această Sonată a lui Vivaldi. Basul continuu care acompaniază vioara este format în exemplul următor din clavecin, violoncel şi teorbă.

Giuseppe Tartini a fost unul dintre cei mai admiraţi violonişti compozitori ai barocului. S-a remarcat de asemenea prin descoperiri teoretice şi prin fondarea unei şcoli de interpretare violonistică la Padova, unde veneau tineri din diferite ţări. Sonata sa Trilul diavolului pare a se fi născut dintr-un vis în care compozitorul a fost fascinat de sonorităţile produse pe vioara sa de diavolul însuşi.

Atât pentru astăzi, pe data viitoare!