Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 2 martie 2015

Publicat: luni, 2 Martie 2015 , ora 9.51

Bun găsit, la o nouă rubrică dedicată unei tonalități. Pornisem de la Do major să le construim din cvintă în cvintă descendentă. Am vorbit deja despre Fa major și dacă mai coborâm o cvintă ajungem la Si bemol major. Daca Fa major avea la cheie un bemol, cu fiecare cvintă coborâtă mai adăugăm o altă alterație. Si bemol major are așadar o armură cu doi bemoli. Și aceștia se calculează din cvintă în cvintă, așadar avem si bemol și mi bemol. Dat atât cu informațiile "tehnice"!" Să ajungem la muzică!

Ați ascultat deja un fragment din Preludiul în Si bemol major din caietul I al Clavecinului binetemperat de Bach, lucrare în care vă spuneam că Bach scrie în toate tonalitățile majore și minore. Acum, din perioada clasică, partea a III-a din Concertul nr.27 pentru pian și orchestră de Mozart, în Si bemol major.

Din perioada Romantismului muzical vă propun pentru început primele pagini din Simfonia I "Primăvara", scrisă de Schumann în Si bemol major - tonalitatea pe care o exemplificăm astăzi.

Iar din creația lui Rahmaninov, vă propun, în Si bemol major, un fragment din Preludiul op.23 nr.2.

Atât pentru astăzi, pe data viitoare, când vorbim, așa cum v-ați obișnuit, despre o altă tonalitate.


Andreea Chiselev