Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 2 februarie 2015

Publicat: duminică, 1 Februarie 2015 , ora 20.27

Bun găsit, din nou în lumea sonoră a compozitorului Nikolai Medtner. Vă spuneam data trecută că era recunoscut la începutul secolul 20 ca unul dintre cei mai mai compzitori ruși. Personalitatea sa componistică este o combinație între rădăcinile germane și spiritul rus, între tradiție și inovație. Se considera urmaș al lui Beethoven și prețuia romantismul german, în special pe Schumann. O mare inspirație pentru Nikolai Medtner a fost și Goethe.

Medter a fos comparat cu Brahms și mai ales cu prietenul său de-o viață, Rahmaninov. Acesta din urmă era impresionat de căutările lui Medtner în domeniul armoniei și ritmului, iar Medtner era încântat de frumusețea melodicii lui Rahmaninov, care i-a dedicat prietenului său Medtner Concertul nr.4 pentru pian și orchestră. Iar Medtner i-a dedicat lui Rahmninov Concertul său nr.2 pentru pian și orchestră, compus între 1920-1927 și interpretat petrnu prima dată la Moscova. Prima parte este o Toccata în formă de sonată.

Partea a 2-a a Concertului nr.2 pentru pian și orchestră de Nikolai Medtner, Romanță, ar o formă ternară asemănătoare cu cea a secțiunii lente a Concertului 4 scris de prietenul său Rahmaninov.

Partea a 3-a a este un Divertisment-Rondo, care prelucrează în mod ingenios material sonor din mișcările anterioare dar și din lucrări scrise de Rahmaninov.

Cu finalul Concertului nr.2 în do minor de Nikolai Medtner se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare!

Andreea Chiselev