Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 19 ianuarie 2015

Publicat: luni, 19 Ianuarie 2015 , ora 8.50

Bine v-am regăsit, în lumea muzicii pentru pian și orchestră! Ne-am oprit la creația lui Béla Bartók și vorbim astăzi despre Concertul său nr.1, compus în 1969 și interpretat pentru prima dată în 1927, la Franckfurt, cu Wilhelm Furtwängler dirijor si compozitorul solist. De altfel, Bartók a scris aceasta lucrare pentru a fi cântată de el. A declarat mai târziu că este foarte dificilă pentru orchestră și public, deși cele mai mari dificultăți sunt de fapt pentru pianist.

Partitura solistului este extrem de solicitantă tehnic, având salturi mari, clustere dense, pianul fiind tratat ca un adevărat instrument de percuție.

Pe parcursul lucrării, solistul nu introduce niciodată o temă lirică, în schimb caută sonorități noi sau deja cunoscute, dar utilizate în forme noi. Iată un fragment din partea 1, în formă de sonată.

Partea a doua este un dialog între pian și percuție, în care instrumentul solist aderă treptat la aceasta partidă.

Finalul este curajos si argesiv. Bartók nu avea o personalitate puternică, iar asocierea sa cu această muzică poate fi greu de realizat. Probabil ca ea reflectaă însă puterea interioară a compozitorului.

Ultimele pagini din Concertul nr.1 pentru pian și orchestră de Béla Bartók încheie astăzi Ghidul melomanlui începător. Pe data viitoare!
Andreea Chiselev