Bine v-am regăsit, dragi iubitori ai muzicii!

Sper că vă amintiţi, am vorbit dăţile trecute despre cele 4 Concerte pentru pian ale lui Serghei Rahmaninov şi v-am promis pentru astăzi o incursiune într-o altă celebră partitură a compozitorului rus – Rapsodia pe o temă de Paganini.

După premiera din 1934, Rapsodia a avut un succes imediat, devenind una dintre lucrările cheie din repertoriul lui Rahmaninov în ultmul său deceniu de viaţă. A rămas până astăzi una dintre cele mai cântate şi admirare lucrări ale compozitorului rus, ce arată un stil de maturitate, strălucire, melodii irezistibile, oferind publicului satisfacţia de a vedea un pianist dându-şi silinţa, dar cu rezultate pe măsură.

Dacă aţi fost atenţi, aţi remarcat la începutul rubricii că Rapsodia lui Rahmaninov nu începe direct cu tema lui Paganini, ci cu o introducere. Tema lui Paganini este celebrul Capriciu nr.24 pe care acest maestru al viorii l-a cumpus la începutul secolului 19 şi care a stârnit interesul multor compozitori de-a lungul timpului – Schumann , Liszt şi Brahms se numără printre cei care au preluat de asemenea această temă.

În Variaţiunea nr.7, Rahmaninov introduce un element tematic nou – în timp ce la violoncel şi fagot se aude o parafrază a temei lui Paganini, pianul aduce semnătura muzicală a lui Rahmaninov – Dies Irae.

Între Variaţiunile 12 – 18 avem un fel de parte lentă a Rapsodiei lui Rahmaninov, însă cu un Scherzo mai rapid în interior, o tehnică pe care compozitorul a utilizat-o şi în Concertele pentru pian 2 şi 3. Iată un fragment din Variaţiunea nr.12.

Aţi ascultat cu siguranţă anterior Variaţiunea nr.18 din Rapsodia lui Rahmaninov, una dintre cele mai cunoscute teme imaginate de compozitor, pe care a găsit-o de fapt inversând tema lui Paganini.

Cu paginile finale ale Rapsodiei pe o temă de Paganini se încheie rubrica de astăzi! „Îi invidiez pe cei care au ascultat această lucrare pentru prima dată!” scria muzicologul Michael Steinberg.

Ghidul melomanului începător revine la RRM după vacanţa de iarnă!