Bine v-am regăsit, dragi ascultători!

Ne aflăm şi astăzi în lumea sonoră a Concertelor pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi vorbim despre ultimul dintre acestea, cel cu nr.5 în Mi bemol major. A fost scris în 1809 în timp ce Viena era bombardată şi ocupată de francezi şi este dedicat, la fel ca şi Concertul cu nr.4, Arhiducelui Rudolf, prieten şi elev al compozitorului. Prima audiţie a avut loc la Leipzig, iar datorită problemelor tot mai grave de auz ale lui Beethoven, onoarea de a fi solist i-a revenit lui Friedrich Schneider, care avea 25 de ani şi activa ca organist de biserică. La 3 luni după acest concert, în februarie 1812, lucrarea a fost cântată pentru prima dată şi la Viena, cu un cunoscut elev al lui Beethoven - Carl Czerny solist.

Inovaţiile compozitorului din punct de vedere al formei se remarcă încă de la începutul Concertului, care se face fără tradiţionala introducere orchestrală, ci cu improvizaţii pianistice.

Concertul nr.5 pentru pian şi orchestră este cel mai cunoscut dintre lucrările lui Beethoven în acest gen, probabil datorită amprentei eroice, grandioase, datorită apelului "către milioane", prezent aici cu mult înaintea Simfoniei a 9-a.

Denumirea "Imperialul" nu i-a fost dată de compozitorul său, Ludwig van Beethoven, ci, se pare, provine de la un comentariu făcut de un ofiţer al lui Napoleon care se afla la data premierei în Viena. Acesta ar fi exclamat că lucrarea este "un concert imperial".

Şi chiar aşa era. Concertul şi-a găsit repede locul în repertoriul de gen şi a devenit, spre exemplu, unul dintre preferatele lui Franz Liszt. După ampla parte 1, care durează aproximativ 20 de minute, urmează o sublimă parte lentă, din care vă ofer un fragment.

Caracterizat de unii ca un produs al epocii napoleoniene, Concertul nr.5 de Beethoven relevă o amploare a gestului ce poate fi comparată cu aceea din Simfonia a III-a"Eroica", scrisă în aceeaşi tonalitate, Mi bemol major. Este vorba de fapt mai mult de o atitudine împotriva imperialismului napoleonian, dacă ne gândim că Beethoven a reconsiderat dedicarea Simfoniei a III-a lui Napoleon, după ce acesta s-a proclamat Împărat al Franţei în 1804.

În mod neobişnuit, partea a 2-a se leagă direct de final, iar romantismul muzicii priveşte în viitor, spre o perioadă care se afla încă "în faşă".

Cu acest fragment din partea a III-a a Concertului nr.5 pentru pian şi orchestră de Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător! Pe data viitoare!