Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 24 octombrie 2014

Publicat: vineri, 24 Octombrie 2014 , ora 8.26

Bine v-am regăsit, în fascinanta lume a muzicii!

După ce am călătorit pe portativele scrise pentru pian solo în diferite epoci, vă invit să ascultați, în edițiile viitoare, câteva dintre cele mai cunoscute opusuri scrise pentru pian și orchestră. V-ați dat seama însă că în fundal nu se aude un pian...

Și asta pentru că începem din perioada barocului, când lucrările pentru instrumente cu claviatură erau dedicate în special clavecinului. Printre primii compozitori care au scris concerte pentru clavecin, orchestră de coarde și bas continuu, așa cum era formula de bază practicată în baroc, se numără Johann Sebastian Bach. Acesta ne-a lăsat completate 7 concerte pentru un clavecin, 3 pentru două clavecine, 2 concerte pentru trei clavecine și un concert pentru 4 clavecine.

Ascutați un fragment din Concertul nr.1 în re minor pentru clavecin de Bach.

S-a spus însă că lucrările concertante pentru clavecin ale lui Bach au fost concepute inițial pentru alte instrumente și reprezintă de fapt aranjamente. Cu excepția concertului în Do major pentru două clavecine, despre care se spune că ar fi fost conceput original în această formulă.

Se pare că Bach a compus concertele pentru clavecin pentru a fi interpretate de ansamblul Collegium Musicum din Lepzig, pe care acesta îl conducea. Iată și un fragment din Concertul pentru 3 clavecine și orchestră în re minor, interpretat la pian.

Vă spueam că Johann Sebastian Bach a compus și un concert pentru 4 clavecine și orchestră de coarde, din care ascultați un fragment, interpretat tot la pian.

Pe data viitoare!

Andreea Chiselev