"Cel mai important lucru în cazul unui om nu este ceea ce cunoaşte, ci ceea ce este." - ne transmite până astăzi Narciso Yepes, printre cele mai mari nume pe care le-a dat chitara clasică în secolul XX, într-o pledoarie pentru autenticitate şi pentru profunda transformare interioară pe care era convins că muzica o poate genera.

Narciso Yepes, legenda chitarei, s-a născut în oraşul Lorca, din sudul Spaniei, pe 14 noiembrie 1927, într-o familie nevoiaşă: tatăl i-a fost primul profesor de muzică dar şi cel care şi-a dus copilul la lecţii de chitară, de trei ori pe săptămână, ce presupuneau drumuri de câte 8 kilometri făcute pe un... măgăruş. Odată cu izbucnirea Războiului Civil din Spania, în 1936, familia s-a mutat la Valencia, unde Narciso Yepes a urmat, de la vârsta de 13 ani, cursurile Conservatorului.

La Valencia, viitorul mare artist a fost îndrumat, în ceea ce priveşte armonia, compoziţia şi interpretarea muzicală, de Vicente Asencio, pianist ca formaţie, sceptic în privinţa posibilităţilor chitarei. Acesta considera chitara ca fiind prea lentă pentru a permite execuţii de game şi pasaje la fel de rapid şi într-un caracter la fel de legato ca la pian sau vioară, aşa că l-a stimulat pe Yepes să se perfecţioneze în acest sens. Atunci când tehnica de game şi pasaje a fost rezolvată, a trecut la terţe paralele, apoi la terţe cromatice paralele. Pe scurt, influenţa muzicienilor din afara sferei chitarei l-a forţat să-şi depăşească limitele şi să-şi pună la punct un arsenal tehnic de exprimare formidabil. În urma acelei experienţe se pare că a dezvoltat Narciso Yepes tehnica de mâna dreaptă folosind trei degete (inelar, mijlociu şi arătător) - chitariştii de până la el apelând, în mod tradiţional, la degetele arătător şi mijlociu.

În 16 decembrie 1947, Narciso Yepes debutează la Madrid, cântând Concierto de Aranjuez de Joaquín Rodrigo - un succes compleşitor de public şi critică ce a contribuit la consacrarea renumelui său. De altfel, lui i-a revenit meritul de a face cunoscută capodopera lui Rodrigo în anii '50, în întreaga lume, inclusiv prin două imprimări de referinţă.

În 1950, artistul petrece un an la Paris pentru a se perfecţiona cu George Enescu, dar şi cu pianistul Walter Gieseking. Nu a ezitat, de asemenea, să apeleze la sfaturile Nadiei Boulanger.

Aşadar, tehnicianul desăvârşit al chitarei Narciso Yepes a fost dublat de căutătorul de amplă deschidere muzicală, care a crescut mai ales din contactele pe care le-a avut cu artişti din afara zonei chitaristice. În paralel cu activitatea solistică a făcut cercetări în arhive şi biblioteci, scoţând din uitare numeroase creaţii ale secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, atât pentru chitară, cât şi pentru lăută. Rămâne, de altfel, primul interpret care a înregistrat integrala lucrărilor pentru lăută de Bach pe instrumente istorice.

Narciso Yepes a scris istorie vreme de jumătate de secol, susţinând ultimul său recital public în 1 martie 1996, la Santander. Îl evocăm, deci, la "Arpeggio" marţi, 14 noiembrie, când se împlinesc 90 de ani de la naşterea sa - ascultând inclusiv "Concierto de Aranjuez", dar şi "Jota" de Francisco Tárrega şi "5 preludii" semnate Heitor Villa-Lobos.