Arhivă : Recomandări Înapoi

Pianista Luiza Borac și provocările unor 'șlagăre' ale repertoriului simfonic

Publicat: miercuri, 18 Octombrie 2017 , ora 16.25

De-a lungul anilor am ascultat-o de Luiza Borac interpretând pagini de mare virtuozitate cu o dezinvoltură remarcabilă. Dincolo de agilitate, de survolarea atât de firească a claviaturii era de fiecare dată o poezie, un "abur" sonor special al tălmăcirilor sale.

Pornind de la dialogul purtat pentru această a treia "Intâlnire sub semnul capodoperelor", Luiza Borac vă aduce în atenție câteva versiuni pianistice ale unor partituri simfonice de mare spectaculozitate, foarte atractive pentru marele public. Atât prima Rapsodie română de George Enescu cât și Valsul lui Maurice Ravel există nu numai în variantele orchestrale ci și în cele dedicate pianului, purtând aceeași prestigioasă semnătură a autorilor lor. Dificultatea interpretării unor asemenea pagini vine nu numai din complexitatea scriiturii (care trebuie să restrângă pentru doar...10 degete întreaga strălucire și bogăție coloristică a variantelor simfonice) ci și din "confruntarea" artistului interpret cu imaginea sclipitoare, pregnantă a acestor opusuri pe care melomanii au păstrat-o în memorie din experiența concertelor unor colective orchestrale.

Luiza Borac ne destăinuie propriile sale temeri și aspirații atunci când a abordat aceste pagini pe scenă... emoții retrăite și cu prilejul înregistrării lor și pe ultimul său CD. Din aceeași recentă producție discografică face parte și integrala Studiilor pentru pian de Claude Debussy la care muziciana s-a referit în finalul acestui dialog...

Întâlniri sub semnul capodoperelor la Radio România Muzical - joi 19 octombrie de la ora 20 (în reluare sâmbătă 21 octombrie, de la 13,05)


Anca Ioana Andriescu