Răsfoind filele de "calendar muzical" ale zilelor acestei săptămâni am găsit și prilejul de a readuce în atenție câteva momente rare de istorie a vieții muzicale din deceniile trecute, prin interpretări considerate emblematice.

În 14 februarie s-au împlinit trei decenii de la stingerea din viață a compozitorului Dmitri Kabalevski. Multe biografii subliniază cât de apreciată a fost creația lui Kabalevski în epoca sovietică, fiind considerată adesea ca model al esteticii promovate în "directivele" politicii culturale din anii '40, '50 ai fostei Uniuni Sovietice. Accesibilitatea, vigoarea ritmică, pregnanța expresivă și unele note antrenante, cu tentă chiar umoristică au conferit o amprentă specială muzicii acestui autor atât în paginile sale orchestrale, cât și în cele camerale. Dar nu numai asemenea elemente, ci și precizia și strălucirea scriiturii, alerta și captivanta desfășurare muzicală - adesea plină de virtuozitate - au păstrat o mare parte din creația lui Dmitri Kabalevski în repertoriul curent al marilor ansambluri, al dirijorilor și soliștilor celebri ai întregii lumi, la mulți ani de la apariția unora dintre partiturile sale. Un clar exemplu l-a reprezentat și opțiunea lui Simon Rattle pentru cel mai recent Concert de An Nou la Filarmonica din Berlin!

Născut la Sankt Petersburg în 1904, Dmitri Kabalevski s-a mutat cu familia la Moscova în 1918 și aici a studiat la școala lui Skriabin, iar apoi la Conservatorul la care a ajuns și profesor de compoziție - activitate pe care a desfășurat-o acolo peste o jumătate de veac. Încă de la 18 ani - înainte de perioada studenției - datează primele sale compoziții, multe dedicate celor care studiau pianul, domeniu în care el însuși a predat de foarte timpuriu, afirmându-se și ca interpret.

Această ediție a Calendarului muzical aduce în prim plan și portretul lui Mihail Ivanovici Glinka, marcând 160 de ani de la dispariția acestui creator al unei generații timpurii a școlii naționale ruse în perioada romantismului. Născut în 1804, Glinka a primit lecții de pian, vioară și canto fără însă a fi îndemnat spre o carieră muzicală. Abia tîrziu a avut parte de instruire în domeniul compoziției în Italia și apoi, în 1833, la Berlin. Reîntors pe teritoriul țării sale, contactul cu spiritul naționalist din literatura lui Pușkin și Gogol l-a făcut să devină - așa cum mulți l-au numit - părintele acestei direcții estetice în muzica romantică rusă. Momentul de cotitură al orientării sale artistice este considerat anul 1834, când apare opera sa "O viață pentru țar" sau "Ivan Susanin", inspirată de povestea eroului care - la început de secol 17 - a pus, simbolic, salvarea conducătorului țării sale mai presus de propria sa viață.

O ultimă filă la a acestui program este consacrată unei efigii dijorale legendare a secolului trecut: Bruno Walter, dirijorul născut la Berlin în 1876, plecat pentru a scăpa de regimul nazist și stabilit - până la urmă - în Statele Unite, unde biografia i s-a încheiat în California, cu 55 de ani urmă, în 17 februarie. Bruno Walter Schlesingera apărut în public ca pianist la doar 8 ani dar fascinația unui concert al lui Hans von Bullow (pe când avea aproape 13 ani) și apoi vizita la Bayreuth (doi ani mai târziu) l-au făcut să se îndrepte spre o carieră dirijorală. Încă la vârsta adolescenței, a fost angajat corepetitor la opera Koln - unde a și debutat dirijând un singspiel de Albert Lortzing. La 18 ani s-a mutat la opera din Hamburg, unde a fost asistentul lui Gustav Mahler iar după experiențe acumulate la Breslau, Pressburg și Riga a ajuns - la 24 de ani - să semneze la Berlin premiera unei opere de Hans Pfitzner.

Devenit cetățean austriac în 1911, Bruno Walter a fost - de-a lungul carierei sale desfășurate pe parcursul a peste șase decenii pe diferite meridiane ale vieții muzicale internaționale - un promotor al marelui repertoriu simfonic și de operă german, pornind de la Clasicismul vienez și ajungând la Richard Strauss, Wagner, Mahler dar și autori ai generațiilor care și-au câștigat faima în secolul XX.

Intre operă și stagiunile simfonice, muzicianul stins din viață acum 55 de ani în Beverly Hills a trasat repere ale vieții muzicale: la Viena sau Salzburg, la Munchen - unde a clădit o faimă wagneriană extraordinară a Operei bavareze într-o perioadă în care la Bayreuth a fost aproape un deceniu de tăcere, la Amsterdam - la Concertgebouw unde a fost 5 ani la conducere, la Moscova unde a apărut întâia oară în 1914 sau la Los Angeles, așadar în nenumărate centre muzicale Bruno Walter a făcut istorie. A susținut și recitaluri de lied ca pianist, a îngrijit ediții, a compus - pagini simfonice și de cameră - dar și cărți și - mai ales - a făurit MUZICĂ, prin viziunile sale dirijorale.