Compozitor britanic de origine germană, Max Richter este cel care, din anul 2000 încoace a intrat în grupul celor mai influenţi creatori ai curentului post-minimalist. Richter a studiat la Royal Academy of Music din Londra, iar apoi cu Luciano Berio în Italia. Max Richter compune şi înregistrează propria-i muzică. A scris muzică de scenă, operă, balet şi muzică de film. Discografia sa are la activ 7 albume care au inspirat multe producţii de televiziune şi cinematografice.

Cel mai recent album al său a fost lansat pe 27 ianuarie 2017. Este intitulat Three Worlds: music from Woolf Works și cuprinde muzica baletului pus în scenă de Wayne McGregor la Royal Opera House din Londra, un spectacol inspirat din literatura semnată de scriitoarea Virginia Woolf. Albumul a fost lansat la Deutsche Grammophon.

Albumul apărut pe 21 octombrie 2016 tot la Casa Deutsche Grammophon cuprinde coloana sonoră a serialului de televiziune britanic Black Mirror, o antologie creată de Charlie Brooker şi regizată de Joe Wright, al cărei subiect este centrat în jurul analizei societăţii modernă, o satiră SF la adresa consecințelor neprevăzute ale noilor tehnologii. Black Mirror este una dintre cele mai comentate producţii de televiziune pentru care Max Richter a compus muzica. El crează cadrul sonor perfect în care se desfăşoară acţiunea într-un viitor nu prea îndepărtat, în care, pe fondul dezvoltării siteurilor de socializare, viaţa utilizatorilor se transformă într-o dramă cu nuanţe înspăimântătoare.

Max Richter spune: Când m-am întâlnit la Londra cu regizorul Joe Wright, el mi-a spus că a terminat filmările la Black Mirror. Am avut o discuție constructivă despre proiect, apoi am citit scenariul şi mi-a plăcut viziunea sa asupra lumii filmului, temele pe care le dorea să sublinieze. Iniţial am crezut că este doar o poveste fantastică, însă întregul universul creat în Black Mirror este cu adevărat interesant, iar scrisul lui Charlie Brooker mi-a dat toate indiciile cu care am reuşit să creez atmosfera sonoră.

Muzica - a spus odată Alfred Hitchcock - face posibilă exprimarea lucrurilor nespuse în film, ea reuşeşte să creeze sugestiile pe care cuvântul şi imaginea fără ea, n-ar fi în stare să le comunice. Iar muzică lui Max Richter exprimă starea unei lumi a nihilismului şi a disperării cu o tulburătoare putere de comunicare. Chiar dacă imaginaţia este supusă unei încercări provocatoare, dat fiind faptul că celelalte elemente ale comunicării lipsesc întotdeauna când muzica de film este difuzată la radio, dar cred că muzica lui Max Richter reprezintă un univers sonor pe care ar trebuie măcar să îl cunoaştem.