Arhivă : Recomandări Înapoi

Violonista Silvia Marcovici - Interpreta zilei de 30 ianuarie la Arpeggio

Publicat: vineri, 27 Ianuarie 2017 , ora 15.50

Personalitate pregnantă, talent vulcanic, o carieră strălucită - sunt date ce definesc traiectoria artistică a violonistei Silvia Marcovici. Domnia sa a fost prezentă în juriul ediției 2016 a Concursului Internațional Enescu și a oferit, împreună cu Mihaela Martin, Premiul Ștefan Gheorghiu, celui mai bine clasat concurent român la secțiunea vioară, constând în participarea la cursuri de vară susținute de cele două violoniste. Și asta pentru că cel mai important rol în formarea sa l-a avut maestrul Ștefan Gheorghiu, cu care a început să studieze la vârsta de 12 ani. La 18 ani câștiga Premiul I la același Concurs Enescu, asta după ce cu un an înainte s-a numărat printre laureații prestigiosului Concursul Marguerite Long-Jacques Thibaud.

Silvia Marcovici a emigrat în Israel în 1976 și din acel moment i s-a deschis o carieră de excepție. Debutase deja, la vârsta de 16 ani, împreună cu Residentie Orkest din Haga, sub conducerea dirijorală a lui Bruno Maderna. După ce a cântat ca solistă a Orchestrei Simfonice din Londra, la invitația lui Claudio Abbado, Concertul nr.2 de Bela Bartok, a fost invitată de Leopold Stokowski să interpreteze Concertul de Glazunov, cu Orchestra Simfonică din Londra la Royal Festival Hall, într-un concert eveniment dedicat aniversării celor 90 de ani ai marelui dirijor, înregistrat de altfel de casa de discuri Decca. Silvia Marcovici a cântat cu mai multe orchestre din Europa și SUA și a colaborat cu dirijori precum Zubin Mehta, Claudio Abbado, Sergiu Comissiona, Placido Domingo, Riccardo Muti și Mstislav Rostropovici. La începutul anilor '80, Silvia Marcovici s-a stabilit în Germania, unde a devenit profesoară la Musikhochschule din Saarbrücken. A mai predat la Academia de muzică a lui Tibor Varga din Sion, Elveția și la Facultatea de muzică a Universității de arte din Graz, în Austria.

Monica Isăcescu