Astăzi ascultăm debutul pianistului belgian David Thomaere, care nu înseamnă doar o nouă semnătură fermă şi originală, ci şi un nou trio, în care mai strălucesc bateristul Antoine Pierre şi basistul Felix Zurstrassen. Muzica lui, deja premiată, poate fi luată drept o introducere în jazz-ul modern. "Crossing lines" e un titlu relevant, care ne trimite exact la combinaţia de accesibil şi complex a abordării lui Thomaere, în care găsim adresabilitatea muzicii pop, şi rafinamentul muzicianului serios. Calitatea improvizaţiilor ascunde total vârsta participanţilor, iar compoziţiile şi frazele instrumentelor pot avea şi un efect asupra corpului, nu doar a simţirii subtile. Un balans elegant care susţine tonuri calde, pe un fundal nelimitat de virtuozitate ne apropie de acest album şi de calitatea unui artist care spune atât de multe încă de la prima audiţie, de la primul album. Imaginile se succed destul de rapid dar rămân clare, încurajând imaginaţia. Centrul scenei aparţine pianului, însă remarcabilă este contribuţia secţiei ritmice, care nu e deloc abrazivă, având un permanent de susţinere, delicată şi stabilă. Thomaere este şi un lider de grup, nu doar un excelent pianist, iar asta se simte cel mai bine din felul în care colegii de grup răspund la impulsurile lui. Pentru orice ascultător, fie el obişnuit sau nu cu subtilităţile jazz-ului, indiferent de experienţa auditivă, "Crossing lines" înseamnă delectare muzicală cap-coadă.

Pe Ed Calle îl ştim de pe albumele unor artişti precum Frank Sinatra, Santana, Natalie Cole sau Tito Puente, dar e cazul să-i cunoaştem şi admirabilele eforturi individuale. E posibil să fie cel mai înregistrat saxofonist din toate timpurile, însă cel mai bine îi cunoaştem sau recunoaştem amprenta pe albumele solo. Excepţionalul saxofonist multipremiat cu Latin Grammy continuă o perioadă de inspiraţie, după succesul din 2015, cu albumul "Dr.Ed Calle presents Mamblue", cu o listă dinamică de piese, orientată mai mult spre latura contemporană a jazz-ului şi mai puţin spre sunetul latin, atât de familiar muzicianului. Asta nu înseamnă că muzica abordată nu-i este la îndemână, dimpotrivă, avem la dispoziţie fusion, latin şi Nashville, chiar şi teme tradiţionale, toate atinse de o evidentă şi elegantă tentă bop. Muzica este atât de diversă, încât orice selecţie devine dificilă, iar consistenţa fiecărei piese, efervescenţa întregului, ne aduc calitatea sublimă a jazz-ului, aşa cum rar auzim, chiar dacă apar foarte multe producţii de calitate. Swing-ul domină pulsul albumului, ajungând la tempo-uri infernale (piesa "360" e mai rapidă cu 60 bpm decât "Giant Steps"), impecabil controlat de secţia ritmică, în completarea esteticii solo-urilor. 12 piese aprinse, alături de cei mai buni muzicieni din Metro Miami, printre care şi vechiul prieten, Arturo Sandoval. Un cerc complet, cuprinzând tot ce poate fi mai frumos şi mai relevant în diversitatea jazz-ului de azi, ilustrat de muzicieni desăvârşiţi.

Jazzy Hour, 15 decembrie 2016, ora 19.00