Jazz-ul a ajuns să accepte în vastul său idiom o arie din ce în ce mai largă de stiluri şi culori venite din diverse alte genuri clar definite. Asta l-a transformat într-o lume primitoare, cu o hartă de explorare mult mai mare, a atras un public lărgit dar la fel de atent, dar a şi inflamat o parte din auditoriul mai conservator, care se menţine în jurul rădăcinii sale de blues şi swing. Pentru ei, o apropiere de alte rădăcini ar fi un motiv de dezaprobare, deşi exemplele bune sunt destule pentru a demonta orice percepţie rigidă. Când Bill Frisell a lansat un album de jazz combinat cu country, în anii '90, partea sensibilă a rămas indignată, în timp ce producţia primea premii şi se vindea foarte bine. În 2016, John Scofield prezintă aceeaşi intenţie pe "Country for old men", un titlu care parafrazează celebrul film al fraţilor Cohen şi un conţinut atât de agreabil şi de rafinat, încât nu cred că mai poate fi primit de cineva cu scepticism. Mai mult e un semn că nimeni dintre noi nu mai întinereşte, iar o viaţă muzicală, atunci când e dominată de creativitate şi clasă, poate accepta orice fel de provocare. Nici nu e nevoie să iubim genul country pentru a aprecia acest album. E suficient să recunoaştem timbrul chitarei lui Scofield şi talentul său incredibil de a compune sau recompune muzica. Toate piesele de pe disc sunt preluate de la artişti americani de country, cu pasiunea şi libertatea unui muzician ajuns la un nivel la care chiar poate cânta exact cum vrea şi ce vrea, atâta timp cât îşi păstrează identitatea şi plăcerea. Surpriza stă în pulsul nou pe care-l primesc cunoscutele titluri şi în prospeţimea pe care aceşti fabuloşi muzicieni o imprimă muzicii. Şi indiferent de multitudinea de nuanţe adăugate, de forme preluate, John Scofield rămâne un muzician de jazz prin esenţă.

Continuăm cu un album care în 2016 anunţă revenirea unui nume clasic în lumea jazz-fusion. Steps Ahead a fost şi se pare că rămâne unul dintre cele mai creative cumulări de virtuozitate şi creativitate din zona flexibilă a jazz-ului, un mediu perfect pentru manifestarea de geniu a unor muzicieni precum Mike Mainieri. "Steppin' Out" e înregistrat într-o formulă impresionantă, unde vibrafonul lui Mainieri e completat de basul lui Tom Kennedy, bateria lui Steve Smith, chitara lui Chuck Loeb şi saxofonul lui Bill Evans, plus big band-ul WDR din Koln. O întâlnire extatică pentru toţi cei care iubesc orchestraţiile moderne şi complexe, virtuozitatea neirosită şi ţinuta unor muzicieni care sub orice formă, ar intra pe o lista cu cei mai buni din toate timpurile. Un astfel de album nu poate da greş, la fel cum cuvintele descriptive ar fi inutile, mai ales când recunoaştem câteva din temele lor mai vechi, sub forma nouă. E nevoie doar de timp şi de dispoziţie pentru a mai primi un disc de foarte bună calitate în colecţia noastră, oricând abordabil şi reprezentativ, chiar şi în compania unora care nu sunt dedicaţi genului.

Jazzy Hour - joi, 8 decembrie 2016, de la ora 19.00.