33 de ani au trecut de la moartea lui Glenn Gould, însă pianistica sa trezeşte şi astăzi emoţii puternice. Puţini pianiști sunt atât de ușor de identificat ca Gould. Acuitatea sa ritmică, articulaţia curată și aplombul tehnic scânteietor lasă încă o amprentă individuală formidabilă. In acest context desigur, în luna septembrie a anului trecut a fost lansat un album intitulat Glenn Gould - The Sound of Glenn Gould. Chiar dacă inregistrările au fost actualizate din punct de vedere tehnic, ele păstrează acea marcă inconfundabilă  a acestui pianist-legendă.

Variaţiunile Goldberg început şi sfârşit.

Glenn Gould a realizat prima înregistrare a Variațiunilor Goldberg de Bach în 1956, sub emblema Columbia Masterworks. Cu acestă înregistrare, tânărul pianist canadian de 23 de ani a luat lumea muzicală prin surprindere, fiind declarat atunci una dintre cele mai strălucitoare, originale, carismatice şi provocatoare figuri a muzicii clasice din vremea sa. Acesta este practic începutul mitului Gould. Au trecut 60 de ani de atunci, iar înregistrarea aceea încă nu a fost egalată. Interpretarea sa emană o energie, o intensitate și o bucurie pură, toate irezistibile şi astăzi. Câteva momente din această dovadă de genialitate marca Glenn Gould, sunt cuprinse şi pe acest album.

În privinţa lui Bach, Glenn Gould spunea: Am cântat pe mai multe piane performante şi n-am fost multumit. Am găsit un instrument care nu avea un mecanism atât de bine reglat ca celelalte şi pe acesta îl folosesc în toate înregistrările mele pentru că e mai puţin sensibil decât cele standard. În fapt seamănă cu un automobil fără servodirecţie asupra căruia eu deţin controlul, eu îl conduc, nu el pe mine. Acesta este secretul în privinţa lui Bach. Trebuie să ai controlul asupra instrumentului pentru a ajunge la definiţa fină a ceea ce el a gândit.

Mitul Gould

O legendă care s-a amplificat mai ales după moartea sa, în 1982, tocmai datorită ciudăţeniei sale de geniu sihastru. S-a spus despre Glenn Gloud a fost un ipohondru excentric, obsesiv, că purta mănuşi şi pardesiu indiferent de vreme, insista să cânte la pian aşezat doar pe un anume scaun, vechi şi cu tapiţeria neîngrijită, pe care îl lua cu el oriunde. Era anxios şi depresiv, stări agravate şi mai mult de cocktailurile de medicamente pe care le lua. Apropiaţii spun că sub acest aspect excentric şi plin de ciudăţenii se ascundea o persoană mult mai normală decât a fost adesea descrisă. Un singuratic, cu siguranţă, dar Gould a fost una dintre cele mai amuzante şi mai jucăuşe personalităţi muzicale ale secolului trecut.

Peste toate acestea se adaugă gândirea sa despre muzică, iconoclastia înregistrărilor şi documentele radio care alimentează neîncetat curiozitatea în privinţa mitului Gould. El este un geniu al lui Bach, un voit copilăros şi nemilos cu muzica lui Mozart, sinuos, neîncrezător cu seriozitatea şi dramatismul lui Beethoven.

Glenn Gloud spunea: Pianul nu este un instrument pentru care am vreo mare dragoste, ca atare l-am considerat toată viața mea cel mai bun vehicul cu care pot duce oamenilor ideile mele .

Dacă v-am stârnit cel puţin curiozitatea, nu pierdeţi CD Review din emisiunea "Arpeggio" de pe 4 aprilie, la Radio România Muzical, rubrică ce se difuzează în jurul orei 11,30.