Sâmbătă, 12 martie 2016, de la ora 16.00, puteți asculta ultima emisiune din seria ce l-a avut invitat pe ES Werner Hans Lauk, Ambasador al Republicii Federale Germania la București.

Cum i-ați descrie pe români, așa cum i-ați cunoscut prin muzica lor?

Călătoresc mult prin țara dvs. și aud multă muzică, foarte diferită, de la cea a țiganilor din nord-vestul țării, din cramele de vin, până la muzica de la Opera din Timișoara sau muzica simfonică din Sibiu. În curând voi merge la Focșani pentru a asculta orchestra de acolo. Peste tot unde am fost, am întâlnit o mare deschidere, ospitalitatea oamenilor de aici. Și faptul că le place muzica, le place ritmul. Includ aici și versiuni moderne asupra muzicii tradiționale, muzica bisericească, dar și toate acele forme de muzică moderne care-l însoțesc pe om zi de zi.

Cred că toate acestea arată că încă mai există ceea ce aș numi suflet în poporul român. Cred că este foarte important ca oamenilor să le placă să se exprime pe sine înșiși cu ajutorul diferitelor arte și acest lucru este plin de viață aici, de la muzica clasică la forme mai moderne. Ambasada Germaniei susține, de exemplu, și concerte heavy metal, ultima dată, s-a întâmplat la Sibiu. Varietatea a ceea ce este cântat sau arătat prin artă în galerii demonstrează există o viață culturală bogată în România și nu este redusă doar la promovarea formelor tradiționale; mereu apar noi artiști care au ceva interesant de spus.

Foarte interesant, mulți dintre muzicieni, pianiști, dar și alți instrumentiști și cântăreți de origine română locuiesc acum în străinătate. Mulți dintre ei cântă și în Germania. Sigur, îi văd și întorcându-se în România pentru a susține concerte. Profit și de faptul că în România sunt mulți muzicieni excelenți care sunt de acord să cânte și pentru audiențe mai mici, așa cum sunt cele de la concertele pe care le organizez din când în când la reședința mea personală de la București. Întotdeauna este o mare plăcere să vezi și să asculți interpreți în marea lor majoritate tineri, unii din ei din minoritatea rromă, care cântă foarte frumos muzică clasică. Sunt pianiști, clarinetiști, cântăreți excelenți pe care îi apreciez foarte mult.

Din același motiv, am invitat o orchestră românească să cânte la recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale a Germaniei. Anul trecut a dirijat Horia Andreescu, pe care-l putem vedea deseori și în Germania alături de orchestre de Berlin. La concertul nostru, Horia Andreescu a dirijat Virtuozii din București într-un program care a conținut lucrări de Enescu, dar și Beethoven, la sugestia mea, la final, Hora staccato pe care audiența a apreciat-o foarte mult, ca și mine de altfel. Și anul acesta voi invita o orchestră și un dirijor român să susțină un concert de Ziua Națională a Germaniei, cu un alt program, desigur, dar cu același concept.

Să ne referim acum la Germania contemporană. Ce evenimente muzicale ar fi de neratat pentru un turist interesat de cultură?

Cred că din moment ce avem o organizare descentralizată, cu centre culturale puternice pe cuprinsul întregii Germanii, la Berlin, Hamburg, Koln, Dusseldorf, Frankfurt, Munchen, Stuttgart, aș putea numi de asemenea și centre să le zicem de linia a doua, dar de fapt, din punct de vedere cultural, ele nu sunt așa, sunt cel puțin la fel de importante ca și primele menționate: Trier, Bonn, Freiburg, toate au acolo propriile lor festivaluri sau o stagiune specială de concerte.

Berlinul nu are doar Filarmonica renumită la nivel mondial, dar și trei teatre de operă, toate cu spectacole concomitente, aproape în fiecare zi. Berlinul are de altfel și mai multe orchestre simfonice, așa cum se întâmplă și la Munchen, Stuttgart, Frankfurt. Există teatre și săli mari de concert, nu doar cele vechi, construite în secolul al XIX-lea, dar și săli noi abia date în folosință. Alte săli sunt în construcție acum, poate nu se finalizează suficient de repede, așa cum se întâmplă la Hamburg, unde orchestra de acolo încă așteaptă încheierea lucrărilor. Dar toate acestea arată că în Germania există o viață culturală vie, o viață muzicală puternică. Să luăm Berlinul: sunt sute de galerii, mai mult de 400, sunt 1500 de evenimente doar într-o singură noapte: gândiți-vă, 1500 de evenimente, într-un singur oraș. Și multe dintre ele sunt evenimente muzicale de tipuri diferite demonstrând încă o dată faptul că la Berlin există o viață muzicală vie.

Să luăm și festivalul Schleswig Holstein, festivalul de la Bayreuth dedicat lui Wagner. Dar sunt și festivaluri mai mici, cu caracter regional, dar nu sunt mai puțin atractive prin calitate pentru că mulți artiști renumiți și extrem de talentați din întreaga lume vin la aceste evenimente, să le numim, mai provinciale, organizate în locuri deosebit de frumoase. Deci, nu există Evenimentul cu e mare.

Sunt bucuros și mândru să spun că țara mea organizează o varietate atât de mare de evenimente care merită vizitate. Deci, nu pot să spun decât: Veniți și ascultați! Nu doar să vedeți, dar mai ales, să ascultați cu propriile urechi! Există un calendar al evenimentelor permanent updatat online, iar autoritățile din turism oferă toate informațiile necesare. Așa că nu mai rămâne decât ca oamenii să se informeze și să vină să asculte și să se bucure de muzică.

CD-uri sau muzică live?

Depinde. Întotdeauna îmi plac concertele live pentru că-mi place să văd dirijorul cum traduce sentimentele în gesturi. Avem în germană un cuvânt gesamtkunstwerk, opera artistică totală. Deci, îmi place să văd muzicienii pe scenă. Pentru că știu multe lucrări muzicale pe dinafară, aș putea urmări muzica și fără partitură. Îmi plac să văd oamenii implicați emoțional, interpretând muzica. De fiecare dată când am timp, și aici la București, dar și în alte locuri din România, îmi place să merg la concert și să ascult muzica live. Dar, pe de altă parte, mai ales iarna, dar și serile vara îți place să stai acasă cu un pahar de vin bun și să asculți într-o atmoferă relaxată muzică de pe CD.

Amândouă modurile de a asculta îmi plac, dar interpretarea live mi se pare mai atractivă, și pentru că nu ești singur, ci împreună cu alții, deci totul este mai plin de emoție. Mersul la concert îți dă și ocazia să te îmbraci frumos când ieși în lume; nu am înțeles niciodată cum ai putea să te duci la concertul unei orchestre faimoase, unde și protagoniștii înșiși se îmbracă festiv, fără să te îmbraci adecvat. Pentru protagoniști este o formă de a arăta respect muzicii, compozitorului, dar și publicului. Atunci de ce nu și publicul ar face la fel, răspunzând compozitorilor, interpreților? Cred că a merge la concert nu face parte din viața de zi cu zi, când mergi la serviciu și lucrezi la un birou, este un lucru special, cel puțin pentru mine. De aceea nu merg la concert într-o ținută casual; încerc să păstrez atmosfera specială a unui concert și prin efortul propriu, prin respectul, de fapt, acordat muzicii și interpreților.

Haideți să alegem acum un concert live și un CD care sunt memorabile pentru dvs.

Unul dintre aceste concerte a fost, cu siguranță, deschiderea festivalului Primăvara de la Praga în 1990. Orchestra Filarmonicii Cehe cânta sub bagheta aceluiași dirijor care o condusese la ultimul concert înainte de instalarea comunismului în 1949, Rafael Kubelik; fusese dirijor principal al Filarmonicii din Munchen mulți ani. Și acum venise înapoi în Cehia, la 85 ani. De obicei, festivalul Primăvara de la Praga se deschide cu interpretarea în două concerte a ciclului Patria mea de Bedrich Smetana. Poate că tehnic, nu a fost cea mai bună interpretare a Filarmonicii Cehe, însă toată atmosfera era atât de emoționantă. A fost de altfel cea mai emoționantă interpretare pe care am ascultat-o vreodată pentru ciclul Patria mea de Smetana. Vaclav Havel era atunci președinte, cu un an înainte, în 1989, îl întâlnisem ca dizident, iar acum era președintele statului. Totul era fundamental schimbat față de 1989. În timpul acelui concert, mi-a venit și mie, ca și altora, să plâng; a fost un privilegiu să fiu acolo, la acel concert.

Mai sunt și alte momente de care-mi amintesc: prima dată când am interpretat în concert Oratoriul de Crăciun de Johann Sebastian Bach în anii șaizeci când eram băiat; cântam pe primul rând partitura de sopran. A fost un privilegiu să stau și să ascult atunci toată lucrarea - nu existau CD-urile și o asemenea ocazie era într-adevăr rară. Am fost extrem de impresionat de tobe, de trompetele lui Bach, de orchestra care stătea în fața mea, de cum mă uitam în partitura celor care stăteau în fața mea, a oboiștilor.

Apoi, mai târziu, îmi amintesc de concertele de Festivalul Enescu, de acei minunați muzicieni care mi-au oferit experiențe extraordinare. Unde am mai putea vedea un număr așa de mare de muzicieni de un asemenea calibru, i-aș numi mai bine artiști, nu muzicieni? Dirijori, orchestre, cântăreți, de toți am fost impresionat.

Aveți o colecție mare de CD-uri. Câte aveți de fapt?

Nu știu exact, undeva între 100 și 1000; nu așa de multe ca și colecția de carte de bogate (râde), dar totuși, o colecție importantă.

Dacă ar fi să alegeți un singur disc din această colecție care ar fi acela?

Ar fi Beethoven, Carmina Burana, poate niște muzică spaniolă sau latino-americană, Mendelssohn, Bach, Gershwin și Bernstein.

Cât de important este radioul în general pentru promovarea muzicii clasice?

Cred că radioul este important pentru că astăzi avem aceste posturi specializate în muzica clasică. Când eram tânăr, la radio erau doar două ore duminică dimineața de muzică clasică și se găsea un unic post de radio care difuza și muzică clasică. Însă acest tip de muzică a fost mereu o nișă; acest lucru s-a schimbat. Când călătoresc, îmi iau cu mine o colecție de CD-uri; când sunt în Germania și Austria, unde și pot înțelege mai bine ce se spune, acolo ascult și emisiuni de radio.

Am ascultat și Radio România Muzical și o fac încă uneori. Îmi vine ușor să fac asta pentru că am toate echipamentele tehnice care îmi permit să o fac. Și îmi place că radioul înregistrează concertele live; cred că acest lucru este foarte important, să difuzezi și concerte înregistrate live, nu doar pe cele transmise în direct. Din când în când vin la concerte la Sala Radio; Ambasada Germaniei susține concursurile organizate la Sala Radio, pentru cântăreți, dar și alți interpreți.

Cred că radioul oferă oportunități oamenilor de a se familiariza cu muzica nu numai ascultând-o concomitent cu o altă activitate, ci pur și simplu savurând-o. Pentru mine este indispensabil să aloci timp pentru muzică; poate fi și un timp scurt, dar un timp alocat doar ascultării muzicii. Acest lucru te poate ajuta să-ți construiești ziua sau seara într-un alt fel. Cred că este important ca oamenii să-și facă timp pentru muzică. Și cred că aceasta este și una dintre menirile radioului, mai ales a posturilor dedicate muzicii, să ofere această oportunitate ca oamenii să-și facă timp. Este oportunitatea de a-ți lăsa mintea să urmărească muzica prin fantezie. Mi se întâmplă ca cele mai bune idei să-mi vină după ce am ascultat muzică, deci sunetele ajută creierul să se elibereze, oamenii devin mai creativi, în gândire și emoție.

Am ajuns la finalul acestui interviu. Care credeți că este lucrarea ce vă definește în acest moment al vieții dvs.?

Dificil de spus. Câteodată o melodie îmi intră în cap și-mi este greu să scap de ea. Câteodată, când stau în mijlocul unor ședințe plicticoase, pentru a-mi menține concentrarea, aleg o melodie și o variez în imaginația mea trecând-o prin diferite tempo-uri sau tonalități. Câteodată ascult ceva și muzica se dezvoltă apoi în mine; uneori e vorba de melodii simple sau de muzică clasică de calibru. Când ascult ceva special, mi-e greu să scap apoi de acea piesă; câteodată, când fredonez pentru mine însumi, soția mea îmi spune: Vrei, te rog, să alegi alt CD?

Astăzi, această muzică ce mă urmărește este Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră de Bruch pentru că oferă o muzică inteligentă, este emoție, dar nu doar emoție, ci și intelect. Doar de curând am ascultat una dintre lucrările pentru cor semnate de Bruch pe care nu o cunoșteam și care m-a atras foarte mult. A deschis o nouă pagină în ceea ce privește dragostea mea pentru muzica lui Bruch. Acesta este lucrul minunat la muzică: poți să asculți aceeași lucrare poate de sute de ori și mereu să descoperi ceva nou, proaspăt, niciodată nu este plicticoasă și cred că acesta este cel mai bun lucru de spus despre ceva care face parte din viața ta.