Arhivă : Recomandări Înapoi

Varujan Cozîghian - Interpretul zilei de 7 ianuarie la Arpeggio

Publicat: miercuri, 6 Ianuarie 2016 , ora 22.21

Violonistul de origine armeană Varujan Cozighian s-a născut la Constanța, la 7 ianuarie 1936. A studiat vioara la Școala Medie de Muzică din capitală și la Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu", pe care l-a absolvit la clasa profesorului Garabet Avachian, în anul 1957.

Debutul solistic și l-a făcut sub bagheta lui Mircea Basarab, interpretând Simfonia spaniolă de Edouard Lalo împreună cu Orchestra Cinematografiei. Talentul i-a fost recunoscut și în cadrul unor competiții internaționale: în 1958 a obținut Diploma de onoare la Concursul 'Ceaikovski' de la Moscova și în același an a câștigat Premiul al II-lea la ediția I a Concursului Internațional 'George Enescu' din București și Premiul al III-lea pentru interpretarea Sonatei a III-a de George Enescu împreună cu pianistul Nicolae Brânduș. În 1966 a câștigat Premiul special 'Ruggiero Ricci'' la Concursul de vioară de la Geneva, iar în 1960 a fost numit concert-maistru al Orchestrei Filarmonicii 'George Enescu' din București, poziție pe care a ocupat-o până în 1982, când a plecat din țară și a devenit concert-maistru al Orchestrei Simfonice din Bilbao.

În paralel cu activitatea sa de concert-maistru, Varujan Cozighian a putut fi ascultat ca solist al unor orchestre românești și europene, dar și în numeroase recitaluri camerale, susținute alături de soția sa, pianista Florina Cozighian.

La Arpeggio îl veți putea asculta pe maestrul Varujan Cozîghian joi, 7 ianuarie, de la ora 10.00 în lucrări de George Enescu și Wolfgang Amadeus Mozart. Audiție plăcută!

Monica Isăcescu