"Hristos Se naşte, slăviţi-L"

Ciclul Întrupării Domnului cuprinde, în liturgica şi imnografia ortodoxă, trei mari sărbători, denumite împărăteşti sau domneşti, desemnând astfel importanţa lor deosebită în cadrul anului bisericesc. Acestea sunt: Naşterea Domnului (25 decembrie, Crăciunul), Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie, suprapusă cu Anul Nou civil şi cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare) şi Botezul Domnului (6 ianuarie, Boboteaza). Având ca punct de pornire Crăciunul, cele trei sărbători semnifică aspectul kenotic (κενώ, a goli, κένωσις, golire, micşorare a slavei Sale dumnezeieşti) al întrupării Domnului Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc, Care "s-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor" (Filip. 2, 7-8). Dintre cele mai cunoscute imnuri de slavă aduse Întrupării Domnului se distinge Canonul Naşterii Domnului, care se cântă la Utrenia (slujba de dimineaţă) acestei sărbători a bucuriei şi luminării lumii. Alcătuit în sec. al VIII-lea, acest poem imnografic de mari dimensiuni este atribuit Sfântului Cosma Melodul, care a parafrazat, în versuri şi muzică, predica de Crăciun a Sfântului Grigorie de Nazianz: "Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!". Taina cea negrăită a Naşterii Domnului este prezentată în toate cele nouă ode ale Canonului, în timp ce refrenele reiterează permanent conţinutul, deopotrivă teologic cât şi doxologic al poemului imnografic: "Lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit!".

"Vitleeme găteşte-te"

Muzica bizantină reprezintă una dintre formele de manifestare artistică a preaplinului sufletesc, prin care omul se situează în relaţie de rugăciune cu Dumnezeu. Cântarea bizantină nu este doar muzică, deoarece este mai presus decât muzica: rugăciune intonată, doxologie, trăire duhovnicească şi este însăşi chintesenţa formei de manifestare concretă a cultului creştin ortodox, ca un veşmânt îngeresc al Bisericii. O alcătuire imnografică reprezentativă pentru perioada liturgică a Naşterii Domnului este Ceasul întâi, imn atribuit Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, datând din sec. al VII-lea: "Vitleeme găteşte-te;împodobeşte-te iesle; peşteră primeşte; adevărul a venit, umbra a trecut şi Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, Cel ce a luat chip precum suntem noi şi a îndumnezeit trupul". După ce a străbătut veacurile, fiind întâlnită în diverse codice bizantine, această cântare a ajuns să fie tradusă şi în limba română, în sec. al XIX-lea, prin intermediul tradiţiei scrise şi orale a Bisericii, de Dimitrie Suceveanu, cel care a realizat colecţia de cântări liturgice, numită Idiomelarul. Alt autor şi traducător român al cântărilor de tradiţie bizantină, care l-a precedat pe Suceveanu, a fost Macarie Ieromonahul, care a "potrivit" în limba română cântările originale, greceşti. În acelaşi context se încadrează şi Troparul Naşterii Domnului; el reprezintă una dintre cele mai cunoscute cântări ale Bisericii Ortodoxe: o strofă unitară prin care este evocată, în mod concis, semnificaţia sărbătorii: "Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru ea, cei ce slujeau stelelor, de la Stea au învăţat să se închine Ţie, Soarele dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie!"

"Trei crai de la Răsărit"

În cultura muzicală românească din sec. al XIX-lea, cântecele de stea au fost consemnate prima dată în colecţia omonimă a lui Anton Pann, care a fost tipărită în mai multe ediţii succesive în timpul vieţii autorului, între anii 1830 şi 1848. Tradiţia pieselor notate cu neume bizantine de Anton Pann este însă mai veche; ele se cântau încă din sec. al XVII-lea şi se bucurau de o mare popularitate. În acest context este important să evidenţiem diferenţa dintre colinde şi cântece de stea. În timp ce colindele au origine populară şi se cântă cu precădere în satul tradiţional românesc, cântecele de stea sunt de sorginte cultă şi se regăsesc atât în spaţiul românesc cât şi în cel european. "Trei crai de la Răsărit / spre Stea au călătorit / şi-au mers, după cum citim / până la Ierusalim...": acesta este începutul relatării, în versuri apocrife şi în metru popular românesc, a referinţei biblice despre cei trei crai care au vrut să-L cunoască pe Împăratul Care se născuse în Bethleem. În cultura central-europeană, de tradiţie creştină romano-catolică, cei trei regi (sau magi, cum mai sunt numiţi) apar în cântecele populare de stea, cu influenţe muzicale care atestă, la origini, cântările bisericeşti. Aceste piese exprimă influenţele imnografiei catolice asupra cântecului popular dar şi, în egală măsură, maniera de interpretare vocală, pe mai multe voci, armonizate simplu, cu naturaleţe.

Vă invit, aşadar, marţi 15 decembrie 2015, de la ora 20.30, la ultima ediţie din acest an a emisiunii "Muzici tradiţionale", să ascultăm cântări bizantine şi cântece de stea din spaţiile culturale ortodox şi romano-catolic, întru prefigurarea şi aşteptarea Crăciunului, această sărbătoare a luminii, a bucuriei, a împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi cu ei înşişi.