Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18.00, Planeta Jazz vă propune o trecere în revistă a câtorva dintre cei mai importanţi muzicieni români de gen: Richard Oschanitzky, Dan Mândrilă, Johnny Răducanu, Marius Popp.

Cu toţii s-au consacrat în anii '60-'70, o perioadă de relativă deschidere în România comunistă. Chiar şi în aceste condiţii, Electrecord-ul nu a publicat prea multe albume de jazz. Totuşi, discurile existente, înregistrările aflate în arhivele radio şi TV, mărturiile celor care au urmărit fenomenul în epocă contribuie la conturarea unei imaginii destul de concludente a scenei româneşti de jazz.

Jazzmenii români se aflau la zi cu cele mai noi tendinţe din muzică, însă nu se mulţumeau doar să le emuleze pur şi simplu. Ambiţiile lor mergeau întotdeauna mai departe, jazz-ul şi alte influenţe "externe" fiind trecute prin filtrul propriei creativităţi. S-a apelat cu succes şi la "filonul folcloric", fără ca aceasta să fie o regulă obligatorie în fundamentarea originalităţii scenei româneşti de jazz.

Desigur, fiecare dintre cei patru muzicieni enumeraţi mai sus a venit cu abordarea sa distinctă, jucând un rol aparte în evoluţia jazz-ului din România.

Richard Oschanitzky a impresionat prin viziunea sa amplă, integratoare, ce l-a purtat spre îngemănarea jazz-ului şi a muzicii clasice într-o simbioză inedită. Marele pianist nu s-a ferit nici de contraste, astfel că în repertoriul său şi-au găsit locul atât melodiile suave de bossa nova, cât şi experimentele free.

Saxofonistul Dan Mândrilă se dovedea acelaşi improvizator rafinat, indiferent de stilul abordat. Putea fi vorba despre be-bop, dar şi despre etno-jazz sau fusion. Mândrilă avea o vocaţie autentică de lider şi formator de talente. În cariera sa a condus grupuri precum Cvintetul Bucureşti sau Opus 4, ce s-au dovedit a fi veritabile "incubatoare" ale jazz-ului autohton.

Johnny Răducanu şi-a făcut intrarea scenă ca un basist de mare virtuozitate, înrâurit în egală măsură de Charles Mingus şi Ron Carter. În plus, Johnny era înzestrat şi cu harul compoziţiei, îmbogăţind jazz-ul românesc cu o serie de piese memorabile. Mai târziu, publicul avea să-l descopere şi ca pianist sau ca pe un povestitor plin de farmec.

Spre deosebire de ceilalţi trei, Marius Popp nu studiase la Conservator, fiind arhitect la bază. Chemarea spre jazz s-a dovedit în cele din urmă mai puternică. Marius Popp nu numai că a contribuit semnificativ la îmbogăţirea repertoriului autohton, dar a urmat şi o carieră pedagogică pentru care foarte mulţi jazzmeni din generaţiile mai tinere îi sunt recunoscători.

Pentru mine, realizarea unei selecţii din creaţia celor patru muzicieni va fi o provocare. Sper ca pentru dumneavoastră, ascultătorii mei, să fie o încântare.

Planeta Jazz - sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18.00