Apărut sub sigla Harmonia Mundi, conţine două lucrări de anvergură – stigmatizatul Concert pentru vioară şi orchestră, dedicat de Schumann lui Joseph Joachim, marele violonist al secolului al XIX-lea, care însă a lăsat în testamentul său dispoziţia de a nu fi publicat în următorii 100 de ani – concertul va vedea lumina tiparului abea în 1937, dovedindu-se o lucrare inovatoare, specifică profilului creator din ultimii ani, atât de dramatici, ai autorului german. Alături de acest concert, Isabelle Faust interpretează şi cel de-al treilea Trio cu pian op.110 în sol minor de Robert Schumann, împreună cu violoncelistul Jean-Guihen Queyras şi cu Alexander Melnikov la pian (Melnikov - partenerul său într-o integrală a sonatelor pentru pian şi vioară de Ludwig van Beethoven, album distins cu premiul Gramophone în 2012 pentru cea mai bună înregistrare de muzică de cameră).

De fapt, ideea acestui album Schumann, înregistrat cu instrumente de epocă, a pornit tocmai de la această componentă camerală, după cum declară violonista germană în broşura compact-discului. Cei trei muzicieni, interpretând în cadrul unui turneu Trio-ul op.80, şi-au propus să prezinte publicului lucrările lui Schumann pentru pian, vioară şi violoncel într-un context mai amplu şi bine argumentat sonor, pentru o înţelegere mai profundă a acestora. A urmat apoi hotărârea de a realiza acest material cu instrumente istorice şi cu un ansamblu orchestral de profil (pentru înregistrarea concertului), astfel încât s-a optat în favoarea Orchestrei Baroce din Freiburg, conduse de Pablo Heras Casado - „un demers care ne-am aşteptat să permită o abordare mai echilibrată, mai bine articulată şi pe cât posibil eliberată de tot ceea ce s-a înregistrat a priori”.

Sumbru ca atmosferă, Concertul pare a se dezice de statutul de opus de virtuozitate. Strălucirea, nonşalanţa şi caracterul demonstrativ sunt înlocuite de liniile largi, intense, de afirmaţii pătrunzătoare, muzica este mai densă. Schumann se declara de-altfel deranjat în epocă de patosul excesiv al confraţilor săi. Iar sunetul viorii lui Isabelle Faust răspunde impecabil acestor afirmaţii. Simţim în discursul său o implicare totală şi o înţelegere superioară a mesajului autorului „Renanei”.

Atmosfera devine şi mai profundă în Trio-ul op.110, cu profilul său atât de melancolic. Schumann se retrăgea cu totul „din lumea exterioară”, inclusiv se separa de cea care i-a fost muză inspiratoare şi soţie, pentru a se adânci cu totul în muzica pe care a compus-o în doar 7 zile, muzică tulburător interpretată de Isabelle Faust, Alexander Melnikov şi de Jean-Guihen Queyras. Sunt trei mari solişti care şi-au reunit forţele într-un ansamblu foarte valoros, invitat în festivaluri şi în marile capitale ale lumii să susţină recitaluri. Pe Schumann ni-l devoalează în nuanţe întunecate, cu un vibrato reţinut din partea instrumentelor de coarde (Isabelle Faust cântă pe Stradivarius-ul său “La Belle au bois dormant” din 1704), discursul pianului este tulburător şi plin de culori nebănuite, susţinerea interioară atinge cote dincolo de ceea ce ascultăm în mod obişnuit. Doar finalul îşi arcuieşte cu nonşalanţă profilul spiritualizat, aidoma unei concluzii în care întrezăreşti mesajul benefic al muzicii. Parcă îl auzim pe Schumann: „numai atunci când forma îţi va fi cu totul clară, ţi se va lumina şi spiritul”.

La final redăm declaraţia celor trei muzicieni: „Această călătorie realizată împreună în lumea magică a acestui incomparabil compozitor va rămâne pentru noi o experienţă extraordinar de intensă, fericită şi plină de satisfacţii.” Semnează Isabelle Faust, Alexander Melnikov şi Jean-Guihen Queyras.

Cu siguranţă aveți de ce să votați acest album în campania Radio România Muzical, „Votează discul de muzică clasică al anului 2015”! Discul poate fi ascultat marți, 13 octombrie, de la ora 11.30.