Arhivă : Recomandări Înapoi

Festivalul 'Vară magică' la Concertele Radio România Muzical

Publicat: vineri, 2 Octombrie 2015 , ora 12.49
Muzică de cameră, muzică simfonică și recitaluri... în șapte clipe de magie. S-au derulat în perioada 8 iulie - 12 august 2015 în stagiunea estivală bucureșteană într-un festival ajuns, în 2015, la a patra ediție. 'Vară magică' a adus, și anul acesta, melomanilor, o serie de concerte tematice ce a dubutat cu o 'Seară Mozart' în care violonistul Alexandru Tomescu a fost solist alături de Orchestra de Cameră "Virtuozii din București" și dirijorul ei, Horia Andreescu - un concert pe care l-ați ascultat în 29 septembrie sub genericul 'Concertelor Radio Româna Muzical'.

Au fost șapte concerte desfășurate sub cupola Ateneului Român în care marea muzică și-a dat întâlnire cu maeștrii consacrați, dar și cu unii dintre cei mai talentați tineri. Serile au stat sub semnul Capodoperelor muzicii de cameră', 'Magiei marilor artiști români', 'Ansamblului Raro' sau a unei seri 'Mozart - Mahler' și s-au derulat într-o perfectă îmbinare a calității cu diversitatea.

Între cele șapte concerte se înscrie și cel din 21 iulie 2015 în care dirijorul Patrick Lange s-a aflat la pupitrul tinerei, dar prestigioasei Orchestre Naționale de Tineret a Germaniei, concertul având în program Simfonia op. 25 nr. 1 în Re major - Simfonia clasică de Serghei Prokofiev, baletul 'Primăvara apalașă' de Aaron Copland și Simfonia a IV-a, op.90 în La major - 'Italiana' de Felix Mendelssohn.

Un program pe care-l veți asculta și dumneavoastră la 'Concertele Radio România Muzical' din 6 octombrie 2015, de la ora 19.00.
Jeanine Costache