Arhivă : Recomandări Înapoi

'Oratoriul Elias' de Felix Mendelssohn la Radio România Muzical - 7 august 2015

Publicat: joi, 16 Iulie 2015 , ora 12.11

Arhivele muzicale Radio România au adunat versiuni interpretative ale unor capodopere vocal simfonice, așa cum este și Oratoriul Elias de Felix Mendelssohn. Monumentalul opus a fost scris în 1846 și evocă episoade din viața profetului Ilie, extrase din Vechiul Testament. Acest oratoriu este o ofrandă adusă de Mendelssohn înaintașilor săi de geniu - Bach și Handel - ofrandă în care tributul către spiritul baroc este înveșmântat în propria scriitură de tip romantic.

De la prima audiție și până în prezent, opusul și-a păstrat un statut constant în repertoriile internaționale, fiind agreat chiar și de corurile de amatori.

N-a scăpat însă de unele critici aspre sau malițioase. George Bernard Shaw nota: "Este suficient să te gândești la Parsifal, la Simfonia a 9-a sau la Flautul fermecat, la inspirate momente ale lui Bach și Handel ca să sesizezi hăul dintre adevărata muzică religioasă și plăcerea din rafinamentul…drăguț al lui Mendelssohn".

Iar Charles Rosen, după ce în volumul Generația romantică îi acordă grațiile unor calități, adaugă sec: "Mendelssohn este inventatorul kitsch-ului în muzica religioasă".

Trecut prin judecăți sau prejudecăți, Oratoriul Elias al lui Felix Mendelssohn își menține și în prezent cursul neabătut; marile ansambluri vocal instrumentale din lumea întreagă l-au așezat în rândul opusurilor obligatorii, așa cum s-a întâmplat și cu Orchestra Națională și Corul Radio. Cu germanul Gerhard Jenemann la pupitrul dirijoral, garnitura solistică a avut următoarea formulă: soprana Bianca Manoleanu în rolul Văduvei, Mariana Colpoș a interpretat partitura dedicată altistei, tenorul Zsolt Szilagyi a fost Profetul Obadia, iar basul Ion Țibrea și-a adjudecat personajul titular.

Înainte de a asculta această versiune la Radio România Muzical - vineri, 7 august, de la ora 19.00 - să nu uităm că Sfântul Ilie (sărbătorit în calendarul creștin pe 20 iulie) este una dintre cele mai intransigente figuri descrise în Biblie, un exemplu desăvârșit de dăruire totală lui Dumnezeu. Sfârșitul vieții sale pământești este legendar și de o spectaculozitate înspăimântătoare. La malul râului Iordan, însoțit de ucenicul său Elisei, Ilie s-a înălțat la cer într-un car de foc astfel că în tradiția populară românească, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui marchează miezul verii pastorale. Oamenii din popor au crezut mereu că Sfântul Ilie este cel care umblă cu carul de foc prin ceruri atunci când tună și fulgeră și că el este cel care pedepsește cu furtuni și grindină necredința oamenilor. Prin această proiecție folclorică se subliniază intransigența morală a profetului și în viața cerească.


Sorina Goia