A fost unul dintre cei mai apreciaţi flautişti ai secolului trecut, în acelaşi timp un muzician care a semnat un număr impresionant de înregistrări, reuşind să aducă la lumină o parte importantă a repertoriului scris pentru acest instrument - Jean-Pierre Rampal.

Tatăl, la rându-i flautist, l-a învăţat să cânte, dar l-a sfătuit insistent să aleagă o altă carieră, astfel că Jean-Pierre Rampal a studiat și medicina. În timpul celui de al doilea război mondial, refugiat la Paris, alege să studieze muzica - o decizie ce-i va marca întreaga viață. Pentru că Jean-Pierre Rampal a devenit "Omul cu flautul de aur", referire și la măiestria interpretului și la faptul că, într-adevăr, a folosit un flaut de aur din 1869 pe care l-a cumpărat de la un anticar care voia să-l topească.

Jean-Pierre Rampal a fondat în 1953 Ansamblul Baroc din Paris, cu care a concertat în lumea întreagă mai bine de 3 decenii, contribuind la redescoperirea şi promovarea repertoriului preclasic. De asemenea, Jean-Pierre Rampal a fost solistul marilor orchestre ale lumii, a susţinut recitaluri pe întregul mapamond, astfel că "marele muzician cu un instrument atât de suplu" este considerat unanim un deschizător de drumuri pentru alţi flautişti importanţi ai vremurilor noastre. Captivat de tehnica şi frumuseţea sunetului lui Rampal, James Galway mărturisea: "el a fost primul care a avut o influenţă majoră în viaţa mea şi sunt recunoscător pentru tot ce a făcut pentru mine, dar nu numai pentru mine, pentru că Rampal a avut o mare influenţă asupra lumii flautiştilor şi lumii muzicale în general".

Jean-Pierre Rampal a fost interesat în egală măsură şi de creaţiile secolului 20. Francis Poulenc, Andre Jolivet şi Jean Francoix s-au numărat printre compozitorii care i-au dedicat lucrări. De asemenea nu a ezitat să cânte jazz şi să înregistreze pe lângă repertoriul clasic şi cântece populare scoţiene şi catalane sau muzică indiană cu Ravi Shankar.

În 20 mai se împlinesc 15 ani de când Jean-Pierre Rampal a părăsit această lume. Rămâne amintirea muzicianului descris de colegii de breaslă ca fiind "un om senzaţional, niciodată pretenţios" - cuvintele trompetistului Maurice Andre - şi despre care un alt flautist, Emmanuel Pahud, afirma că "a fost pentru şcoala franceză de suflători ceea ce Oistrah şi Rostropovici au fost pentru şcoala rusă de coarde".