În ediţia din 10 mai 2015 continuăm călătoria noastră imaginară prin ţinuturile româneşti, poposind în Transilvania şi Crişana.

Transilvania

Transilvania este unul dintre cele mai unitare şi reprezentative ţinuturi istorice şi tradiţionale româneşti, mai ales sub aspectul folclorului muzical. Din Ţara Oltului (la sud), până în Câmpia Transilvaniei (în centru), şi din Crişana, la apus, până în Năsăud (la miazănoapte), se remarcă o diversitate repertorială concentrată într-o nebănuită omogenitate stilistică. Melodica bogat ornamentată, cu melisme, cu alunecări intervalice şi cu structuri sonore bazate pe alternanţele major-minor şi cromatic-diatonic reprezintă câteva dintre particularităţile stilistice ale muzicii tradiţionale transilvane. Aşadar, în prima parte din această ediţie vom avea posibilitatea să ascultăm patru horitori, vârstnici şi emblematici din Câmpia Transilvaniei, din satele Berchieşu, Frata şi Poiana Frăţii, oameni simpli şi modeşti, care horesc cu drag, doar pentru bucuria sufletului: Ileana şi Emil Moldovan, Livia Pădurean şi Vasile Soporan. "Horile" indică denumirea locală dată cântecelor (vocale sau instrumentale), tot aşa cum "horile" din Maramureş şi Lăpuş desemnează doinele acelor ţinuturi.

Crişana

În vestul României se îngemănează trei zone folclorice bogate şi diverse, Aradul, Bihorul şi Sălajul, reunite în regiunea cunoscută sub numele Crişana. Dintre acestea, Aradul şi Bihorul alcătuiesc un ţinut etnografic divers dar omogen, studiat încă de la începutul veacului trecut de Béla Bartók, cel care avea să consemneze, să transcrie şi să prelucreze în compoziţiile sale, muzicile ţărăneşti ale acestei regiuni. În Câmpia Aradului şi în Bihor se întâlneşte o cultură tradiţională intensă şi bogată, cu genuri specifice subsumate atât categoriilor ceremonial-rituale, cât şi melodiilor jocurilor populare, interpretate de formaţii instrumentale tipice. Tarafurile de tip arădean şi bihorean se compuneau, până spre jumătatea sec. al XX-lea, dintr-o vioară solistă, una sau două viori secunde, acompaniate de violoncelul bătut (numit broancă, în Arad) şi de o tobă, în Bihor. Tarafurile interpretau cu precădere muzică de joc, iar piesele erau susţinute printr-un acompaniament armonic schematic, frust, deseori straniu sub aspect tonal şi metric, conferit, în egală măsură, de ambiguităţile armonice şi de suportul ritmic oferit de broancă. Înregistrările pe care vi le propun în ultima parte a ediţiei provin din Covăsânţ, Arad, datând de la jumătatea secolului trecut. Melodiile de joc pe care le vom urmări sunt tipuri de "Ardeleană", însă poartă denumiri generice, precum: "Sorocul mare" şi "Pe picior" (ambele din Covăsânţ, Arad) şi "Hăndrăgelul", din Cărăndeni, Bihor. Ultima piesă ne oferă o certă asemănare cu "Poarga românească" şi "Mărunţelul", din finalul "Dansurilor populare româneşti" de Béla Bartók (1915), lucrare inspirată, în mod evident, din jocurile populare bihorene.

Concluzii

Configurat printr-o neaşteptată varietate a genurilor, caracterizat printr-o ritmică sofisticată şi o melodică ornamentată fastuos, cu un inegalabil rafinament, folclorul românesc din Transilvania şi Crişana se articulează într-un stil unitar, cu bogate resurse vitale, capabil să prolifereze o multitudine de tipuri şi variante distincte.

Vă invit să urmăriţi ediţia din data de 10 mai 2015 a emisiunii "Muzici tradiţionale", în direct dar şi din arhiva online, pe site-ul romaniamuzical.ro.