Arhivă : Recomandări Înapoi

Două recitaluri camerale din cadrul 'Stagiunii de marți seara' la 'Concertele RRM' - 28 aprilie

Publicat: vineri, 24 Aprilie 2015 , ora 9.22

"Una din bucuriile pe care le are un profesor este să-și împlinească într-un fel profesia prin existența unor interpreți pe care și i-a dorit să fie la nivel cât mai sus, iar acești tineri demonstrează prin tot ceea ce fac, și să știți că fac foarte multe lucruri, multe concerte și inventează, găsesc repertoriu, își diversifică repertoriul în așa fel încât să se bucure și ei de muzică și mai ales să-i bucure pe toți cei care-i ascultă…" - astfel și-a recomandat mult apreciatul violoncelist Marin Cazacu discipolii: violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian, reuniți în duoul Jaya - o formație inedită prin prisma repertoriului divers și rar întâlnit în sala de concert cuprinzând muzică de la baroc la jazz, original sau aranjament pentru formula de două violoncele.

De ce Duo Cello Jaya? "Pentru că am căutat și am ales o zeiță a victoriei în mitologia hindusă - zeița Jaya…" - a precizat Ella Bokor care împreună cu Mircea Marian au optat în 8 aprilie 2014 la Sala mică a Ateneului Român pentru lucrări de Reinhold Glière, David Popper și Giovanni Sollima.

O seară eveniment a fost și cea din 29 aprilie 2014, când pe scena Sălii mici a Ateneului Român a urcat tânăra flautistă Oana Leonte alături de pianista Luiza Maria Velciu. 24 de ani numără Oana Leonte, născută la Iași, masterandă a Universității de Muzică din București și prim flautistă în Orchestra Operei Naționale. Manifestându-și preferința pentru compozitorii germani și francezi - după cum ea însăși a precizat, Oana Leonte a inclus în programul său creații semnate Johann Sebastian Bach, Sigfrid Karg-Elert, Francis Poulenc, Paul Taffanel și André Jolivet.

Selecțiuni din cele două recitaluri ale celui de-al cincilea sezon al Stagiunii de marți seară le veți asculta la 'Concertele Radio România Muzical' în 28 aprilie 2015, de la ora 19.30.

Jeanine Costache