Arhivă : Recomandări Înapoi

Dirijorul Ion Marin este 'Interpretul zilei' la Arpeggio - 11 februarie 2015

Publicat: vineri, 6 Februarie 2015 , ora 11.23

Personalitate cu adevărat fascinantă a scenei muzicale, Ion Marin este unul dintre puținii dirijori care au a obținut faima internațională în ambele domenii, simfonic și de operă.

Născut în România în 1960, Ion Marin a studiat compoziție, pian și dirijat la Academia de Muzica George Enescu și la Mozarteum din Salzburg. Educația sa include, de asemenea, studii în filosofie și istoria religiei.

La vârsta de 21 de ani își făcea debutul ca dirijor la pupitrul Filarmonicii Transilvania.

În 1986 părăsește România, devine cetățean austriac și începe o nouă viață și carieră muzicală la Viena. Timp de patru ani, până în 1991, este asistentul dirijorului Claudio Abbado, pentru ca apoi să devină dirijor rezident al Operei de Stat din Viena.

Amplul repertoriu simfonic și vocal-simfonic abordat de maestrul Ion Marin a făcut ca acesta să fie recunoscut ca fiind extrem de creativ, angajat și inovativ. Reputația s-a la adus la pupitrul marilor orchestre europene și nu numai, facilitându-i colaborarea cu marii cântăreți de operă - Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Renee Fleming, Waltraud Meier, Jessye Norman, Cecilia Bartoli, Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna și Dmitri Hvorostovsky -, dar și cu marii soliști ai momentului - Martha Argerich, Yo-Yo Ma, Frank Peter Zimmermann, Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Helene Grimaud.

Discografia maestrului Ion Marin cuprinde peste 40 de titluri publicate de case de prestigiu, cum ar fi Deutsche Grammophon, Decca, EMI, Sony și Philips. Înregistrările sale remarcabile i-au adus trei nominalizări la premiile Grammy (SUA), Diapason d'Or (Franța) și German Recording Critic's (Germania). În 2012 a primit prestigiosul premiu Echo Klassik la categoria Bestseller.

În 2012, dirijorul Ion Marin a inițiat Cantus Mundi și Symphonia Mundi în România, proiecte dedicate educației muzicale și integrării sociale prin muzică pentru copii defavorizați din țară.

În cadrul Festivalului Internațional "George Enescu" din acest an, în Seria "Mari orchestre ale lumii", în 8 și 9 septembrie 2015, ne vom întâlni cu dirijorul Ion Marin la pupitrul London Symphony Orchestra. Până atunci însă, vă așteptăm pe frecvențele Radio România Muzical miercuri, 11 februarie de la ora 10.00 unde, la "Arpeggio", dirijorul Ion Marin este protagonistul rubricii "Interpretul zilei".

Gina Macsențian