Arhivă : Recomandări Înapoi

'Interpretul zilei' este dirijorul Christian Badea - 10 decembrie

Publicat: marți, 9 Decembrie 2014 , ora 12.23
Interpretul zilei de 10 decembrie este unul dintre cei mai importanți dirijori născuți în România, care ocupă în acest moment poziția de dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu" din București: Christian Badea.

După ce a studiat vioara la Universitatea de Muzică din București, domnia sa a avut șansa de a urma cursuri de dirijat la Bruxelles, apoi la Academia Mozartaeum, sub îndrumarea lui Herbert von Karajan și la Juilliard School din New York, cu nimeni altul decât americanul Leonard Bernstein. A colaborat cu unele dintre cele mai importante orchestre din lume, printre care Orchestra Filarmonicii Regale și Orchestra Simfonică BBC din Londra, Beethovenhalle din Bonn și Maggio Musicale Fiorentino sau orchestre americane din Pittsburgh, Washington DC, Atlanta ș.a.

Se declară a fi un admirator al culturii muzicale franceze și probabil că și din acest motiv, una dintre înregistrările sale de referință este cea a Simfoniei a III-a de C. Saint-Saëns, realizată la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra. De asemenea, înregistrarea live a operei Antoniu și Cleopatra de Samuel Barber cu Christian Badea la pupitrul dirijoral a obținut un prețios Premiu Grammy.

Și pentru că repertoriul său cuprinde peste 80 de opere, muzicianul a condus desfășurarea muzicală a unor spectacole în cele mai renumite teatre de operă ale lumii: Covent Garden din Londra, Opera din Viena, teatrele lirice din München, Hamburg, în America de Nord la Houston, Dallas. Biografia sa menționează că în ultimul deceniu Christian Badea a dirijat peste 170 de spectacole la Teatrul Metropolitan din New York. Din 2006, Christian Badea s-a întors pe scenele românești, primul concert susținându-l la Sala Radio, împreună cu Orchestra Națională Radio, când a condus Simfonia a 9-a de G. Mahler.

În ediția din 10 decembrie a emisiunii Arpeggio, veți asculta o înregistrare a maestrului Badea, aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, cu una dintre partiturile sale de suflet- Simfonia a III-a de C. Saint-Saëns.

Monica Isăcescu