Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr.20 K466 în re minor pentru pian şi orchestră (Tudor Dumitrescu, Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijor Ovidiu Bălan)

Senzaţii de melancolie… de regret încă nedefinit, ca la 15 ani…

«…Eu simt o necesitate în acumularea aceasta care unora li se pare exagerată a unui repertoriu atât de mare, fiindcă orice lucru se face cu un efort, bineînţeles, adică nimic nu vine de la sine şi trebuie să depunem un efort în toate direcţiile pentru a ne ridica cât mai sus (…) Este o muncă foarte mare din partea mea de a mă stăpâni, adică de a mă mula cât mai bine (…) pe calapodul fiecărui compozitor în parte. Întâmpin această rezistenţă de varietate a stilurilor şi a modurilor diverşilor compozitori şi recunosc că e într-adevăr un lucru dificil de a te potrivi. E o mare diferenţă nu numai în limbaj, ci şi într-un lucru mult mai adânc între, de exemplu, un Bach şi un Scriabin…Ţin foarte mult la Studiul în do diez minor de Scriabin, care a fost scris la o vârstă atât de fragedă de compozitor, la 15 ani şi când îl interpretez, încerc să-mi aduc în faţa ochilor şi-n faţa mea senzaţiile pe care le poţi avea la 15 ani, de melancolie şi de un regret încă nedefinit…»

Sunt câteva fraze dintr-un interviu acordat de Tudor Dumitrescu, în cabina Radioului. Redacţia muzicală l-a sprijinit fervent pe tânărul pianist în afirmarea personalităţii, în anii '70 ai veacului trecut, iar dintre redactorii care au făcut-o cu îndârjire, Olga Dăescu a avut şansa de a şi dialoga cu el, apoi de a redacta succintul text de însoţire a CD-ului de pe care am extras giuvaerul pe care vi-l ofer.

"…Zborul înalt şi timpuria lui frângere poartă semnul predestinării…"

Amintea colega noastră în acel text despre profesorii lui Tudor Dumitrescu - Cella Delavrancea, Gheorghe Halmoş, Dan Grigore, în ţară, Nikita Magaloff la Geneva, despre provocările creatoare ("…Zborul înalt şi timpuria lui frângere poartă semnul predestinării, când răsfoind acum catalogul creaţiei lui Tudor citim în dreptul opusului unu titlul liedului "Cântecul morţii". Studii, preludii, fantezii, teme cu variaţiuni pentru pian, muzică de cameră, lieduri - între altele pe versuri de Lucian Blaga, schiţe pentru requiem şi simfonie, tandre mărturii muzicale ale dragostei pentru părinţii săi… ne aduc ecourile unei imense trăiri dăruite fără nici o vămuire muzicii..."). Apoi insertează un fragment din textul unei emisiuni Radio din 1987 aparţinându-i poetului Ioan Alexandru, urmând auzirii vocii tânărului muzician. "Era Tudor ca şi Grigorescu la Agapia - spunea Ioan Alexandru, la un deceniu de la tragica lui dispariţie - aşa cum asculta tânărul Grigorescu liniile de aur ale fulguraţiilor divinului Rafael, iar pe el Tudor Dumitescu îl ascult acum trecând prin melosul lui Mozart… Ce rigoare, ce ordine şi entuziasm. Ce bucurie…"

…emoţii care concentrează, sensibilizează receptorii şi transmiţătorii la o valoare atât de fină…

Despre concertele cu orchestra, Tudor Dumitrescu îi spunea Olgăi Dăescu:

"… În aceste cazuri, am un suport moral, bineînţeles, mai ridicat…, mă simt mult mai împreună cu nişte forţe de comunicare. Adică nu sunt singur în faţa publicului şi există de asemenea acea emoţie constructivă, acea emoţie care nu numai că te concentrează, dar îţi sensibilizează receptorii şi transmiţătorii la o valoare atât de fină - ca să spunem aşa - încât te simţi foarte aproape de muzica pe care o interpretezi…"

Un tânăr pe care soarta nu l-a lăsat să-şi spună cuvântul până la capăt, ducându-l prea devreme în lumea de dor. Nu avea 20 de ani în seara cutremurului din 1977… Dar reuşise deja să stimuleze speranţele celor care îl ascultaseră, îl văzuseră pe scenă... Se vorbea despre un nou pianist de mare anvergură ce ar fi trebuit să se aşeze alături de numele importante ale lumii. Re minorul KV 466 al lui Mozart, înregistrare de la Ateneul Român din 1975 cu Filarmonica George Enescu dirijată de Ovidiu Bălan este prima propunere de audiţie, duminică după-amiază. Din colecţia Restitutio… Şi veţi auzi, desigur interviul din care am spicuit câteva idei. Urmat de o altă restituire memorabilă…

Serghei Rahmaninov - Simfonia a III-a op.44 în la minor (Orchestra din Philadelphia, dirijor Serghei Rahmaninov)

Rahmaninov dirijând… Rahmaninov…

Căci ce această dată nu avem în atenţie doar creaţia, nici măcar doar pianistica autorului ci chiar calitatea sa de dirijor. Când, în 1936 a reuşit să termine cea de-a treia sa simfonie (şi ultima), un travaliu destul de îndelungat şi laborios, împlinit nu în SUA unde stătea cam tot timpul anului, ci în Europa, la casa sa de vacanţă din Elveţia, în foarte scurt timp a trebuit să-i mulţumească lui Leopold Stokovski pentru realizarea primei audiţii absolute, la Philadelphia. Apoi, a putut el însuşi să o dirijeze tot acolo şi tot cu orchestra lui Stokovski, şi astfel să se bucure de ceea ce îi reuşise. Nu toată lumea a fost încântată de rezultat, dar timpul a făcut ca şi această partitură să intre în patrimoniul simfonic la care mari dirijori apelează pentru a-şi completa cartea de vizită. Doar câţiva dintre ei: Andre Previn, Mariss Jansons, Ghenadi Rojdestvenski, Eugene Ormandy - lista fiind, desigur mult mai lungă. Avem înregistrarea dn 11 dec 1939 cu Orchestra din Philadelphia dirijată de Serghei Rahmaninov pe care v-o dăruim în acest weekend.

Ne întâlnim, aşadar, duminică, 9 noiembrie 2014, la ora 16,00 ca să deschidem împreună Cutia cu amintiri.