Puccini a recunoscut-o pe Floria Tosca visurilor sale când a văzut-o pentru prima dată pe Darclée în pronaosul bisericii Sant Andrea della Valle din decorul primului act, la fel cum Verdi o recunoscuse în ea pe Violetta, Mascagni pe Santuzza, Massenet pe Manon sau Gomez pe Odaleea. Toate acestea se datorau crezului marii soprane, spus undeva spre sfârşitul vieţii, "Arta este muncă... şi, ca orice muncă, presupune un intelect bine strunit."

Trei ani încărcaţi...

1897 - 1899 - în cei trei ani în care Puccini a creat opera Tosca, Darclée a avut un program destul de plin. A vizitat pentru a doua oară Rusia - Sankt Petersburg şi Moscova, a jucat câteva roluri şi la Odesa şi Constantinopol, apoi a încântat publicul bucureştean cu Boema de Puccini, Rigoletto şi Traviata de Verdi. Se spune că după aceste reprezentaţii de la Teatrul Naţional artiştii noştri care se aflau în sală, printre care Vlădicescu, Nottara, Aristizza Romanescu sau Grigore Manolescu, plângeau de emoţie şi bucurie. Din nou i s-au dedicat versuri - Ai revenit, ca rândunica, / Din lumea zărilor albastre, / Şi ca şi dânsa-ţi caţi iar cuibul / Sub streaşina căsuţei noastre.

Scriitorul român Iosif Vulcan nota după un spectacol oferit de Hariclea Darclée publicului bucureştean înainte de sărbătorile pascale din 1892 - "şi acum, când nu mai văd înaintea mea artista pe scenă, tot mi se pare că îi aud vocea admirabilă, care deodată te farmecă şi te prăpădeşte, te înalţă şi te coboară, îţi stârneşte surâs şi te înduioşează, care cutreieră toate arterele simţurilor tale..."

Cum a apărut celebra romanţă din Tosca - Vissi d'arte, vissi d'amore...

"Mâine după amiază, la ora când vă convine, vă aştept cu De Marchi... vom face puţină lectură din Tosca, apoi rămâneţi să cinăm împreună vânat. Aduceţi-l şi pe băiatul dumneavoastră, care se va simţi bine în tovărăşia lui Tonio, pescuind în lac..." - îi scria Puccini artistei românce în primăvara lui 1899.

La Torre del Lago, în frumosul salon al vilei lui Puccini, a auzit pentru prima dată Darclée întreaga operă şi rolul Foria Tosca pe care avea să-l interpreteze peste câteva luni. Ascultând şi interpretând la prima vedere din extrasul de pian rolul Floriei Tosca, Darclée se opri deodată... avea impresia că personajului său îi lipseşte ceva din toată această poveste lirică şi în câteva minute îşi dădu seama ce... umanitatea Floriei Tosca.

E minunat, maestre. Scarpia şi Cavaradossi trăiesc din plin; ei nu mai au nevoie de nici un fel de ajutor. Dar Floria Tosca are încă neapărată nevoie de el. - ar fi spus Darclée lui Puccini după terminarea lecturii operei.

Nu cântă destul? - întrebă de Marchi

Cântă destul, răspunse Darclée, dar nu cântă ceea ce trebuie. Lipseşte din actul al doilea o romanţă, în care Floria să-şi mărturisească emoţiile, pasiunile, suferinţa din care spectatorii să-i cunoască puterea de dragoste şi jertfă, demnitatea omenească a unei femei gata să-i cedeze lui Scarpia în schimbul eliberării iubitului ei, dar care îşi muşcă de pe acum pumnii de ciudă pentru acest târg umilitor...

Puccini avea mare încredere în primele impresii ale interpreţilor şi astfel s-a întrebat, în acea seară, de ce să nu-i scrie o romanţă Floriei Tosca în care ea să-şi trădeze întreaga puritate sufletească păstrată nepătată în acea lume arogantă şi îngâmfată a Romei papale? Poate că Scarpia trebuie să audă de la o biată femeie lipsită de apărare mărturia simplă şi caldă a unei pasiuni arzătoare... Şi aşa a luat naştere, la rugămintea Haricleei Darclée, Aria Vissi d'arte, vissi d'amore...

Ovaţii... şi la Bucureşti

Darclée era mereu nostalgică după patria ei. Italienii, care îi publicau des fotografiile la rubrica I nostri artisti, o revendicau în articole întregi spunând că este născută în România, dar că aparţine în întregime muzicii lor. Hariclea însă nu înceta să le infirme punctul de vedere, afirmând mereu cu mândrie că este româncă.

Hariclea era aşteptată la Bucureşti în primăvara lui 1892 cu o trupă străină la conducerea căreia se aflau Leoncavallo şi Valini. Încă din ultimele zile ale lui 1891, ziarul Timpul a început să scrie despre apropiatul turneu pe care urma să-l facă tânăra soprană "Doamna Darclée, graţioasa artistă română care a avut un deosebit succes la Scala din Milano în noua operă a lui Gomez şi care e o celebritate, va face bucureştenilor plăcerea de a-i încânta şi pe dânşii. Cu o trupă italiană, ea va da în aprilie o serie de reprezentaţii", iar apoi articolul mai spune că editorul milionar italian Ricordi şi Verdi erau entuziasmaţi de vocea Haricleei. Faust, Rigoletto, Manon şi Cavalleria rusticana - sunt spectacolele cu care a venit la Bucureşti în aprilie 1892 Hariclea Darclée, două dintre ele fiind în primă audiţie la noi.

Hariclea Darclée i-a fermecat pe spectatorii bucureşteni prin vocea, dar şi jocul său scenic, trezind totodată în artiştii români un sentiment de încredere, de a încerca să abordeze cu măiestrie şi devotament unele dintre cele mai dificile opere din creaţia universală. Darclée a fost copleşită de flori, aclamaţii şi omagii în versuri, iar muzicienii, în frunte cu Stephănescu, au simţit că se află în faţa unui moment unic - poate cel mai important moment din viaţa culturală bucureşteană de până atunci.

Premiera operei Tosca a avut loc în 14 ianuarie 1900 în sala teatrului Constanzi, astăzi Opera di Roma, cu Hariclea Darclée în rolul Floriei - un succes răsunător - iar la Bucureşti, doi ani mari târziu, pe 18 ianuarie 1902, marea soprană avea să încânte publicul cu acelaşi rol...

Încă un episod din viaţa unei soprane ideale, sâmbătă, 25 octombrie 2014, de la ora 10,30 la Radio România Muzical în cadrul emisiunii - Bucureştiul muzical de altădată.