O tânără ce iubea arta

În jurul vârstei de 20 de ani, Hariclea Haricli îşi punea nenumărate întrebări în timpul, şi mai ales după spectacolele pe care le urmărea la Teatrul Naţional din Bucureşti, din loja la care îi făcuse abonament tatăl său Ion Haricli. Hariclea nu se ducea acolo pentru a comenta sau critica, prima-donă sau tenorul, după cum se obişnuia în celelalte loji, ci pentru a se lăsa furată de muzică - se bucura de o acută încântătoare sau de acele inflexiuni şi agilităţi ale unei voci sănătoase, zâmbea la o frază bine condusă şi se gândea de ce n-ar putea şi ea să cânte, tot atât de bine ca artistele acelea străine ariile acelea pătimaşe pe care le simţea cu toată fiinţa ei. Se poate ca această pasiune pentru muzică să o fi moştenit de la străbunicii şi bunicii ei care luaseră parte prin 1818 la spectacolele în limba greacă ale trupei lui Aristia sau la reprezentaţiile în italiană de la Cişmeaua Roşie susţinute de ansamblul lui Johann Gerger.

Îndrăgostită de muzică... dar şi de un şarmant locotenent

Artileristul Iorgu Hartulari este cel care a reuşit să-i "fure" inima Haricleei. "S-au căsătorit în scurt timp, la Biserica Albă, spre disperarea mamei fetei care nu a văzut cu ochi buni căsătoria ei cu un tânăr sărac şi care mai fusese însurat odată. La câteva luni de la căsătorie, tinerii s-au mutat la Tulcea, părăsind casa închiriată din Bucureşti şi depozitând mobila de zestre a fetei la o rudă. Hariclea s-a dezmeticit repede din euforia iubirii ajutată fiind de soţul său, un bărbat extrem de cheltuitor, fără a fi deloc bogat, şi prea puţin dispus să renunţe la prietenii săi şi la jocurile de noroc în detrimentul responsabilităţilor unui bărbat însurat... Mutată la Iaşi împreună cu Iorgu, Hariclea suportă tot mai greu sărăcia şi dependenţa acestuia de jocurile de noroc, dar infidelitatea nu i-o mai suportă şi decide să divorţeze. Divorţul se dovedeşte însă un lucru destul de greu de realizat, Iorgu cerând 12.000 de franci pentru a o lăsa liberă, bani pe care, din păcate, tatăl său nu-i mai avea." (Lelia Zamani - muzeograf)

"Faceţi-vă datoria. Eu am făcut-o pe a mea!"

Sunt cuvintele pe care i le-a adresat tinerei soprane George Stephănescu, cel care o ascultase pe Darclée într-o arie din Herodiada de Massenet - o poveste depănată în cartea scrisă de George Sbârcea şi Ion Hartulari Darclée dedicată marii soprane. Într-o noapte în care răcoarea umedă plutea printre teii de pe strada Lăpuşneanu, gândurile Haricleei stăruiau, aproape obsedant, la cuvintele marelui dirijor şi iubitor de operă - George Stephănescu - "E păcat să vă cheltuiţi vocea şi talentul pe sindrofii şi festivaluri de binefacere, unde numai puţini au prilejul să se bucure de ele. Am auzit-o pe Elena Teodorini şi am auzit multe alte cântăreţe bune. Vocea dumneavoastră se poate lua la întrecere cu oricare din ele. Încă o mică sforţare, un an, doi de exerciţii..."

Un profesor iscusit

Ajunsă la Paris, Hariclea a intrat la prestigioasa clasă a lui Edmond Duvernois unde, fără să facă senzaţie, vocea sa plăcuse destul de mult. Nu doar vocea îl impresionase pe Duvernois, mai avea şi altele la clasă la fel de pătrunzătoare şi calde, ci răbdarea, inteligenţa, delicateţea şi pasiunea pentru cultură ale Haricleei Haricli. Soprana noastră a învăţat la cursuri nu doar probleme de tehnică, emisie, atac, impostaţie, ci şi acele nuanţe emotive, acele elemente intelectuale corelate cu cele afective care trebuie să anime un adevărat interpret.

Iată o lecţie în care Duvernois vorbea despre importanţa expresiei de pe faţa cântăreţului... "- Aţi văzut cântând o filomelă? îi întreba el pe elevii săi. Filomela închide ochii şi înalţă capul. De ce? Pentru că întreaga ei făptură participă la actul sublim al cântatului. Nimic mai urât decât lipsa de armonie dintre conţinut şi expresie..."

Debut la Opera din Paris

După ce un membru din consiliul director al Operei din Paris o auzise din întâmplare pe Hariclea îşi dăduse seama că era exact ceea ce căuta maestrul Gounod pentru opera sa, Romeo şi Julieta. A doua zi, Charles Gounod o aştepta pe Hariclea Haricli cu mare interes, iar la apariţia sopranei îi ceru să interpreteze recitativul din scena balconului, actul al II-lea.

Întâmplarea este surprinsă în cartea lui Nicolae Carandino dedicată marii soprane "Gounod asculta întins pe un scaun de bambus, imobil, cu palmele acoperindu-i faţa. Duvernois, care acompania la pian, era roşu de emoţie. Hariclea, ceva mai calmă, îşi făcuse socoteala că neplăcând bătrânului, tot o să debuteze, dar la Opera Comică. Pe măsură ce vocea se înălţa melodioasă, pe măsură ce un timbru unic îşi exercita magia asupra unor urechi pricepute, Gounod se lumina la faţă, surprins, înmărmurit, încântat!"

Din păcate, din pricina jocurilor de culise, cu tot entuziasmul lui Gounod, cu toate superlativele criticilor şi cu asentimentul călduros al celor din comitetul director de la Opera din Paris, Hariclea va fi înlocuită, în ultimul moment, de Adelina Patti - cea care se afla spre amurgul carierei. Hariclea va fi ulterior Julieta lui Gounod, dar nu cu acest rol a debutat în seara zilei de 14 decembrie 1888 pe scena Academiei de muzică, cum era denumită atunci Opera Mare din Paris, ci cu rolul Margareta din Faust.

Un nume care să vibreze...

…în căutarea unui nume care să dea bine la public, tot Gounod a venit cu o soluţie... Darclée (d`Hariclee) printr-o rotunjire tipică graiului din oraşul luminilor, omiţând litera "H" care nu se pronunţă în limba franceză.

Vă aştept, sâmbătă 11 octombrie 2014, de la ora 10,30 la Radio România Muzical să depănăm împreună această poveste la ...Bucureştiul muzical de altădată.