Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Francesco Piemontesi este solistul Orchestrei Naționale BBC - Țara Galilor - 11 august 2014

Publicat: joi, 7 August 2014 , ora 15.25

BBC-Proms ediția 2014 - în direct la Radio România Muzical. Luni, 11 august, vă invităm să participați la această sărbătoare muzicală în care vă oferim, sub genericul Scena Europeană, încă un concert din cunoscutul festival britanic.

Pianistul Francesco Piemontesi, câștigător al premiului Regina Elisabeta din 2007, va fi cu această ocazie solistul Orchestrei Naționale BBC - Țara Galilor. La formarea muzicianului născut în 1983 la Locarno, Elveția, au contribuit nume importante ca Alfred Brendel, Murray Perahia, Cécile Ousset și Alexis Weissenberg.

Musikverein din Viena, Carnegie Hall și Avery Fisher Hall din New York, Suntory Hall din Tokyo, Filarmonica din Berlin - sunt săli în care pianistul a concertat deja în calitate de solist. Francesco Piemontesi acordă o atenție deosebită și muzicii de cameră, printre colaboratorii săi numărându-se violonceliștii Gautier Capuçon și Daniel Müller-Schott, flautistul Emmanuel Pahud și Cvartetul Ébène.

În concertul de luni aveți ocazia să îl ascultați în Rondo KV286 în La major de Wolfgang Amadeus Mozart și Burlesca op.11 în re minor de Richard Strauss, ambele interpretate în compania Orchestrei Naționale BBC - Țara Galilor, condusă de dirijorul principal Thomas Søndergård.

În acealași timp dirijor invitat principal al Orchestrei Naționale Regale a Scoției, Thomas Søndergård a fost extrem de apreciat pentru prestațiile sale în cadrul ediției din 2013 a Festivalului BBC Proms. Programul concertului pe care vi-l propunem sub genericul Scena europeană este completat de poemul simfonic op.24 "Moarte și Transfigurație" de Richard Strauss și Simfonia a V-a op.50 de Carl Nielsen

BBC-Proms 2014 - live la Radio România Muzical, luni, 11 august de la 21:30. Comentează Anca Ioana Andriescu.

De reascultat încă 30 zile de la data emisiei aici.

Lucian Haralambie