Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Cele 27 de bisuri ale violonistei Hilary Hahn

Publicat: vineri, 14 Martie 2014 , ora 14.07


În 7 martie a fost lansat la nivel internațional un album extrem de curajos și neobișnuit în industria discografică. Se intitulează cele 27 de bisuri ale lui Hilary Hahn și conține nu 27 bisuri cunoscute, ci 27 de piese contemporane pe care Hilary Hahn, cea mai importantă violonistă americană, le-a comandat special pentru acest proiect.

Într-o lume în care nimeni nu mai riscă cu proiecte care nu ar putea să nu aibă priză la publicul larg, Hilary Hahn are acest curaj care trebuie apreciat, pur și simplu. Sigur, faptul că ea este un mare nume ale artei interpretative a fost un argument suplimentar pentru casa Deutsche Grammophon care a realizat acest dublu CD.

Hilary Hahn însăși a comandat 26 de piese unor autori contemporani pe care-i aprecia, printre ei, Einojuhani Rautavaara, Valentin Silvestrov și Max Richter. Povestea celei de a 27-a piese incluse pe acest album este specială: Hilary Hahn a lansat un concurs online - a primit nu mai puțin de 400 de partituri și a selectat-o pe cea a compozitorului Jeff Myers, stabilit la acest moment în Hawaii. Lucrarea se intitulează The Angry Birds of Kauai.

Povestea realizării acestui proiect neobișnuit al lui Hilary Hahn, violonista Americii, o puteți găsi, de exemplu, pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2014, într-un material video în care personajul principal este chiar Hilary Hahn. Veți putea vedea cum a început colaborarea dintre Hilary Hahn și partenerul ei de pe acest disc, Corey Smythe, un pianist specializat în muzica contemporană, cu care violonista nu mai cântase însă niciodată până atunci. O veți vedea pe Hilary Hahn spunând că visul ei este ca măcar o parte dintre aceste piese să fie preluate și de alți violoniști ca bisuri în repertoriile lor de recital sau de violoniștii învățăcei - profesioniști sau amatori - care să se încerce să se apropie de ele.

Este o lume atât de diversă în aceste bisuri ale lui Hilary Hahn - în tempo-uri, în expresivitate, în inspirație. Eu am selectat o parte dintre acestea.

Iată lista lor:

Jeff Myers - The Angry birds of Kauai

Somei Satoh - Bifu

David Lang (1957 - ) - Light moving

Antón García Abril - Third Sigh

David Del Tredici (1937 - ) - Farewell

Mason Bates - Ford's Farm

Einojuhani Rautavaara (1928 - ) - Whispering

Jennifer Higdon (1962 - ) - Echo Dash

Christos Hatzis (1953 - ) - Coming to

Valentin Silvestrov - Two Pieces

Kala Ramnath - Aalap and Tarana

Tina Davidson - Blue Curve of the Earth

Michiru Ohshima - Memories

Max Richter (1966 - ) - Mercy

Albumul este inclus și în campania Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2014, unde vă invit să vizitați galeriile audio și video și să dați note discurilor intrate în concurs, pentru că votul dvs. va desemna discul anului 2014.

Albumul poate fi ascultat luni, 17 martie, de la ora 19 și în reluare duminică, 23 martie, de la ora 13.20.

Cristina Comandașu