Arhivă : Recomandări Înapoi

Cristian Mandeal este 'Interpretul Zilei' - 18 martie 2014

Publicat: miercuri, 12 Martie 2014 , ora 15.30

“Tatăl dvs nu era de acord ca dvs să studiați muzică. Ați descris viața de student la București presărată de privațiuni, muncă intensă și epuizare și totuși acestea nu v-au împiedicat să atingeți performanțe remarcabile. Credeți că poate exista excelență fără sacrificii sau că excelența ar putea avea valoare în lipsa sacrificiilor?

E greu de răspuns la această întrebare, pentru că există tot feluri de cazuri. Există oameni născuți cu geniu și care își cresc, își maturizează geniul extrem de ușor. Sunt oameni care, să zicem, studiază 2-3 ore pe zi și nu au nevoie de mai mult. E foarte variabil de la un caz la altul. Așa cum există și oameni de talent, dar care au nevoie să-și dubleze talentul printr-o muncă cel puțin egală cu talentul pe care îl au. Eu, având un talent să-i spunem mediu, a trebuit să-mi dublez acest talent cu o muncă prin care să depășesc, să ating cele mai înalte performanțe. Am fost conștient din start că nu sunt Radu Lupu, pe lângă care am copilărit și care mi-a slujit ca model apropo de ce înseamnă să ai un talent superior; am fost conștient întotdeauna că am ceva în comun cu muzica, dar nu într-atât încât să nu îmi sacrific întregul timp și toată energia și tot interesul pentru ea. De fapt, am făcut-o cu plăcere, niciodată nu am considerat asta un sacrificiu. A fost modul meu de a trăi, am trăit în muzică și m-am dedicat ei, repet, fără efort. Este ca și în dragoste – nu trebuie să depui efort ca să iubești persoana iubită.”

Dirijorul Cristian Mandeal - într-un fragment din interviul acordat Petrei Gherasim în 2013 în perioada Festivalului Internațional George Enescu. Atunci s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra.

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Națională Radio, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Simfonică Euskadi din Spania, Orchestrei Halle din Manchester - Anglia, Orchestra Filarmonicii din Copenhaga și Orchestra Haydn sunt doar câteva din ansamblurile pe care Cristian Mandeal le-a condus de-a lungul carierei sale.

Marți, 18 martie, Cristian Mandeal este „Interpretul Zilei” la Radio România Muzical în cadrul emisiunii Arpeggio prezentată de Ana Voinescu de la ora 10:00.

Lucian Haralambie