Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Elena Cernei ar fi împlinit 90 ani în 1 martie

Publicat: miercuri, 26 Februarie 2014 , ora 13.37
Artistă emerită (1962), Premiul Academiei Franceze pentru înregistrarea integrală a operei Oedipe de George Enescu (1964), Membru de Onoare al Academiei Culturale și Științifice Europene (1995) și titlul de Doctor Honoris Causa pentru întreaga activitate artistică și științifică desfășurată în România și în întreaga lume oferit de Universitatea Naționale de Muzică din București (1999) - acestea sunt doar câteva dintre distincțiile primite de această mezzo-soprană cu o carieră remarcabilă pe marile scene internaționale: Elena Cernei.

"Povestea" Elenei Cernei a început din postura de solistă a Filarmonicii "George Enescu" și a, pe atunci, Operei Naționale Române, acum Opera Națională București. A activat, în primii ani ai carierei, în ambele instituții. Au urmat La Scala din Milano, Opera Națională din Paris, Teatrul Balșoi din Moscova și Metropolitan Opera din New York. Pentru că am menționat acest oraș - Elena Cernei este singura artistă lirică a teatrului american distinsă cu titlul de Membru Activ al Academiei de Științe din New York.

Orfeu și Euridice de Christoph Willibald Gluck, Semiramide de Gioachino Rossini, Trubadurul și Don Carlo de Giuseppe Verdi, Carmen de George Bizet... și lista poate continua. Sunt opere în care Elena Cernei a strălucit de fiecare dată. Dar să nu uităm de opera Doamna Chiajna scrisă de Nicolae Buicliu și la al cărei libret a contribuit și mezzo-soprana.

În 1 martie 2014 se împlinesc 90 de ani de la nașterea ei, iar Radio România Muzical marchează acest eveniment printr-o ediție specială a rubricii Opera și vedetele ei. Vineri, 28 februarie, în cadrul emisiunii Arpeggio, prezentată de Ana Voinescu - mezzo-soprana Elena Cernei în arii din opere de Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Camille Saint-Saëns și Pietro Mascagni.

Închei această recomandare cu un citat al celui care i-a fost soț Elenei Cernei - Stephan Poen, doctor în medicină și în muzicologie:

"Adevăratele mezzo-soprane sunt precum diamantele negre, extrem de rare. Elena Cernei face parte dintre acestea, conducând admirabil un discernamânt artistic prin care coloana sa vocală modulează inflexiuni sonore, cromatice și frecvențiale perfect calibrate tehnic și estetic. O astfel de diferențiere tehnică și stilistică într-o simultaneitate interpretativă a unui adevărat enciclopedism repertorial rămâne un splendid unicat în istoria liricii."

Lucian Haralambie