ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România, în topul mondial al producătorilor de teatru radiofonic

Bookmark and Share
Publicat: luni, 17 Septembrie 2018 , ora 9.59
Teatrul Național Radiofonic participă la competiția internațională Prix Italia 2018 cu două producții selectate în secțiunea Radio Drama: Spovedania după Dostoievski și Vele, scenariu original de Ilinca Stihi, ambele în regia artistică a Ilincăi Stihi.

The Memory of the Future/Amintirea viitorului e motto-ul ediției aniversare a prestigiosului festival Prix Italia, concurs internațional de producții de radio, televiziune și internet, ajuns anul acesta la a 70-a ediție. Festivalul se desfășoară la Capri în perioada 25-29 septembrie și cuprinde trei secțiuni - radio, televiziune și internet, cu subsecțiuni dedicate muzicii, ficțiunii, documentarului, artelor performative, știrilor și divertismentului. În secțiunea Radio Drama au fost selectate 29 de producții de teatru radiofonic din 19 țări, printre care cele două producții românești ale Teatrului Național Radiofonic, Spovedania șiVele, ambele semnate de Ilinca Stihi.

Reprezentative pentru stilistica regizorală a Ilincăi Stihi, cele două producții, Spovedania și Vele, oferă o imagine panoramică a originalității creative a regizoarei care translează în prezent temele literaturii clasice - de la confruntarea cu conștiința individuală la asumarea responsabilității în istorie, iar în scenariul original dezvoltă o distopie a umanității în derivă. Ambele producții propun o interpretare artistică a modului în care istoria modelează viitorul și răspund motto-ului festivalului, Memory of the Future. Spovedania ridică problema vinii în istorie, a confruntării cu conștiința vinovăției pentru crimele comise de regimurile totalitare și de refuzul asumării lor. Din punct de vedere tehnic Vele marchează o premieră ca prima producție 3D Immersive ambisonic sound experience la Teatrul Național Radiofonic, o soluție de a scufunda ascultătorul în dimensiunea sonoră a lumii subacvatice în care e claustrată umanitatea viitorului.

Spovedania, scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul Demonii de Feodor Mihailovici Dostoievski, pornește de la ultimul capitol din romanul Demonii, intitulat La Tihon. Refuzat inițial publicării, capitolul descrie vizita lui Stavroghin la călugărul Tihon pentru a se spovedi. Personajul caută mântuirea mărturisindu-se, dar retrăiește obsesiv un act de pedofilie, încheiat tragic cu sinuciderea copilei pe care a ademenit-o. "Scriitura radiofonică adoptă tehnica colajului, în acord cu nevoile transpunerii în limbaj auditiv, lansând întrebări și îndemnând, fără îndoială, la meditație, la confruntarea cu ideile dostoievskiene despre credință, moarte, esența (ambiguitatea) ființei umane. Acest nucleu dramatic răscolitor este încadrat de poezia lui Charles Bukowski, dedicată lui Dostoievski, adăugată de regizoare care face un racord spectaculos la contemporaneitate, aducând lumea spectacolului aproape de noi, publicul de secol XXI" spune Domnica Țundrea, realizatoarea spectacolului. Coperțile sonore ale spectacolului radiofonic funcționează ca un tunel al timpului prin care rememorăm cronologic revoluțiile din istoria Rusiei din vremea lui Dostoievski până în prezent, ce ne trimit la victimele regimurilor politice și la chestiunea conștiinței vinovăției în istorie.

Vele se înscrie în seria producțiilor de autor pe care Ilinca Stihi le croiește în jurul unei idei/unei teze. Pretextul narativ se dezvoltă pe multiple paliere ce compun la final caleidoscopul sonor din care ascultătorul își creează propria poveste la tema sugerată. Celebra expediție Kon-Tiki, pe care antropologul Thor Hyerdahal o întreprinde în 1947 cu o plută din Peru până în Polinezia, devine în scenariul original Vele pretextul unui excurs sonor într-un univers ficțional distopic, dintr-un viitor al omenirii în extincție. Claustrați într-un oraș subacvatic, visul e singurul spațiu de libertate al oamenilor dominați de o societate a controlului absolut. Insula Paștelui, descoperită de Thor Hyerdahal, e convertită din simbol al degradării culturale prin contactul cu colonizatorii care au decimat populația indigenă în liman al libertății. În scenariul nostru insula e locul visat al salvării ultimului cuplu, replica perechii biblice, întemeietoarea omenirii. Dincolo de faptele concrete ale călătoriei în Insula Paștelui, scenariul are trei planuri temporale și un caracter narativ fragmentar ce permite întâlnirea unor personaje simbolice din epoci și contexte diferite, pe care le unește crezul în valorile perene ale umanității.

Spovedania, scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul Demonii de Feodor Mihailovici Dostoievski. Regia artistică: Ilinca Stihi. În distribuție: Zoltan Octavian Butuc, Marian Râlea, Ana Ioana Macaria, Isabela Neamțu, Magda Catone, Manuela Ciucur, Andrei Ciopec, Ana Maria Țoghină. Muzica originală și sound design: Tom Brânduș. Asistența tehnică înregistrări teren: Bogdan Dumitrescu și Marius Țoghină. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Redactor și producător: Domnica Țundrea. Producție 2018.

Vele scenariu orginal și regia artistică: Ilinca Stihi. În distribuție: Zoltan Octavian Butuc, Andrei Hutuleac, Ana Ioana Macaria, Ilona Brezoianu, Ioana Calotă, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Alina Petrică, Ana Maria Bărci, Andrei Ciopec, Robert Marshall, Daniela Marcu, Voicu Hotel, Xuebin Burican, Laurentiu Iftene, Iuliana Draghici. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Inginer de sunet și regia muzicală: Vlad Ioachimescu, Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Producție 2018.


iHamlet de Elise Wilk, selectat la un prestigios festival internațional de teatru radiofonic pentru tineret

Producția Teatrului Național Radiofonic iHamlet de Elise Wilk, în regia lui Mihnea Chelaru, a fost selectată în concursul Prix Ex Aequo, un festival bienal de teatru radiofonic pentru copii și tineret organizat de Radio Televiziunea din Slovacia. Ediția a 12-a a festivalului va avea loc la Bratislava în perioada 13-16 noiembrie, iar festivalul, dincolo de misiunea stimulării creativității în producțiile de teatru radiofonic pentru copii și tineret este și un loc de dezbatere teoretică, tehnică și de împărtășire a experiențelor estetice ale producțiilor pentru audiența tânără.

iHamlet este o variantă contemporană a capodoperei shakespeariene, translatată în prezentul tinerilor de azi, după cum o sugerează și particula i din titlu. Regizorul Mihnea Chelaru revine cu iHamlet la dramaturgia Elisei Wilk, pe care a urmărit-o cu consecvență, găsindu-i în fiecare din producțiile de teatru radiofonic un echivalent sonor original, validat de premiile obținute în concursurile internaționale.

I Hamlet mai participă în această toamnă la Berlin la competiția Prix Europa la categoria Radio Fiction. Distribuția: Dan Clucinschi, Oana Predescu, Daniela Ioniță, Oliver Toderiță, Cosmin Șofron, Vlad Bîrzanu, Adrian Dima, copilul Pavel Hăloiu, Stelică Muscalu, Rusu Renata, Janina Tudor. Muzica originală: Codrin Lazăr, la violoncel: Eduard Târâș, regia de studio: Janina Dicu, redactor: Oana Cristea Grigorescu.