ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.17 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.21 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Orchestra de Muzică Populară Radio invitată la Festivalul-Concurs Național de Muzică Populară Românească 'Pe deal la Teleormănel'

Bookmark and Share
Publicat: marți, 13 Octombrie 2015 , ora 11.33
Orchestra de Muzică Populară Radio este invitată la Festivalul-Concurs Național de Muzică Populară Românească "Pe deal la Teleormănel", ediția a 46-a, organizat în Alexandria. În cadrul evenimentului, orchestra va prezenta un concert de gală joi, 15 octombrie, începând cu orele 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș, formația Radio România va acompania patru mari artiști ai scenei folclorice românești: Maria Ciobanu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Viorica Macovei și Ansamblul de cântece și dansuri "Burnasul". Alături de Orchestra de Muzică Populară Radio, va evolua și orchestra Ansamblului de cântece și dansuri "Burnasul". Evenimentul va fi prezentat de Laura Dincă, realizator de emisiuni folclorice la TVR Craiova.

În ziua precedentă, pe 14 octombrie, de la 19.00, în aceeași sală din Alexandria, publicul va asista la spectacolul-concurs în care vor participa 35 de concurenți din toate zonele etnofolclorice ale țării. Competiția va fi urmată de recitaluri susținute de Simona Dinescu, Emilia Dorobanțu, Liviu Olteanu și Alexandru Brădățan. Festivalul-Concurs Național de Muzică Populară Românească "Pe deal la Teleormănel" este organizat de: Consiliul Județean Teleorman, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman și Primăria Municipiului Alexandria.

Radiodifuziunea Română a înființat, pe 1 decembrie 1949, Orchestra de Muzică Populară Radio. Numeroasele înregistrări, realizate de Orchestra de Muzică Populară Radio în toți acești ani, reprezintă o dovadă a cunoașterii aprofundate a folclorului în marea sa varietate, respectând puritatea stilului local.

Celebritatea acestei formații se datorează și dirijorilor care, de-a lungul timpului, și-au legat numele de această orchestră, valoroși profesioniști ai domeniului: Ion Luca-Bănățeanu (primul dirijor al OMPR), Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea și colaboratorilor Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Nicușor Predescu, Constantin Arvinte, Florian Economu, George Sârbu, Ion Albeșteanu, Ioan Cobâlă, Marin Ghiocel, Dorel Manea etc. Dirijorul actual al ansamblului este Adrian Grigoraș.

Alături de Orchestra de Muzică Populară Radio au evoluat nume sonore de interpreți ai scenei folclorice românești: Maria Ciobanu, Irina Loghin, Ion Dolănescu, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Gheorghe Turda ș.a, dar și actori și artiști din alte zone muzicale sau actori ai scenei dramatice: Bianca Ionescu, Florin Georgescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Angela Similea, Florin Piersic, Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Nicu Constantin.

Orchestra de Muzică Populară Radio a întreprins numeroase turnee peste hotare în Europa, Australia, Asia, Africa, fiind distinsă cu premii importante. Ansamblul a primit și o serie de premii naționale acordate de Ministerul Culturii, Uniunea Criticilor Muzicali «Mihail Jora», Federația Națională a Ansamblurilor Folclorice, Fundația Ethnos etc.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.