ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio România Actualități - lider constant pe piața de radio

Bookmark and Share
Publicat: luni, 7 Septembrie 2015 , ora 14.13

Radio România Actualități își menține poziția de lider pe piața de radio din România, având o cotă de piață de 13,8% la nivel național, 14,4% în mediul urban și de 14,8% în București, după cum arată datele de audiență furnizate de Asociația pentru Radio Audiență (ARA), valul de vară 2015, publicate astăzi. Aceste rezultate se datorează creșterii numărului de ascultători ai Radio România Actualități în toate mediile de rezidență (național, urban, București).

Programele Radio România (Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor și Rețeaua Studiourilor Regionale) sunt alese zilnic de peste 4,5 milioane de ascultători, Societatea Română de Radiodifuziune înregistrând o cotă de piață de circa 30%.

Studiul de Audiență Radio - valul de vară 2015 a fost efectuat în perioada a 27 aprilie - 16 august 2015 de către IMAS - Marketing și Sondaje și GFK România - Institut de Cercetare de Piață SRL, pe un eșantion de 9.445 de persoane dintre care 7.400 în mediul urban și 2.045 în mediul rural.

Studiul a cuprins 1.156 de localități, dintre care 306 în mediul urban și 850 în mediul rural.

Măsurarea audienței s-a realizat pe baza metodei rememorării audienței din ziua precedentă (Day After Recall), metodă la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare pe plan internațional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) și ESOMAR (European Society for Opinion & Marketing Research).

Vă mulțumim pentru că sunteți constant alături de noi!