Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Parlamentul European felicită Radio România

Publicat: vineri, 27 Iunie 2014 , ora 13.29

Societatea Română de Radiodifuziune a primit din partea Biroului Parlamentului European în România un mesaj de mulțumire pentru sprijinul acordat de toate posturile radioului public pentru informarea cetățenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European.

În mesaj este scos în evidență faptul că, prin sprijinul acordat, Radio România a contribuit semnificativ la creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor din România cu privire la alegerile pentru Parlamentul European. Radioul public și-a informat constant ascultătorii cu privire la Uniunea Europeană, parcursul european al României, rolul Parlamentului European în construcția europeană, dar a difuzat pe posturile de radio naționale și regionale și alte informații de interes european.

Parlamentul European a apreciat și inițiativa SRR de a realiza și difuza interviuri și materiale despre Parlamentul European, importanța alegerilor europene, precum și interesul manifestat cu privire la difuzarea live în mediul online a dezbaterii între candidații pentru Președinția Comisiei Europene, în 15 mai.

Toate aceste acțiuni au contribuit la o informare corectă și completă a publicului din România cu privire la procesul electoral european. Cu o participare la vot de 32,44% în 2014, România a fost una din țările care a înregistrat o creștere de aproape 5 puncte procentuale în raport cu alegerile din 2009. Doar 7 țări din Uniunea Europeană (în afara țărilor în care votul e obligatoriu) au avut o rată de participare mai mare decât în 2009 (Germania, Franța, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, România și Lituania). Buna informare a cetățenilor români, în această campanie, și de către radioul public, a avut un rol important.