Arhivă : Evenimente Înapoi

Editura Casa Radio la Festivalul Enescu 2017 – șase noi albume muzicale

Publicat: duminică, 3 Septembrie 2017 , ora 17.00

Editura Casa Radio a pregătit pentru debutul lunii septembrie - o lună în care sărbătorim valorile culturii muzicale românești și universale prin concertele și recitalurile Festivalului "George Enescu" - șase albume muzicale în format compact-disc ce pun în prim-plan compozitori și interpreți români, înregistrări mai vechi și mai noi din Fonoteca Radio România.

Primul dintre noile titluri se intitulează "George Enescu - Compozitor" și este un dublu-CD ce grupează patru creații simfonice enesciene: Simfonia a III-a, Poemul "Isis" și Simfoniile a IV-a și a V-a. Înregistrările acestui album - realizate în perioada 1994-1998 - beneficiază de versiuni interpretative de reală calitate: dirijorii Horia Andreescu, Camil Marinescu și Corneliu Dumbrăveanu, tenorul Florin Diaconescu, Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio.

De menționat este și prezentarea albumului, comentariile realizate de compozitorul și muzicologul Pascal Bentoiu în calitate de semnatar al aranjamentul orchestral pentru trei dintre cele patru lucrări ce compun albumul și, totodată, muzicianul care a reușit să descrie splendorile capodoperelor enesciene atât la nivelul înalt al cercetării științifice, cât și printr-o abordare accesibilă publicului larg.

Tot creația enesciană face legătura cu cel de-al doilea album prezentat de Editura Casa Radio, întrucât una dintre cele două lucrări de pe CD-ul intitulat "Marin Cazacu - Dvoűák, Enescu" este Simfonia concertantă op. 8 pentru violoncel și orchestră, o lucrare superbă ce evidențiază latura romantică a lui Enescu, mai ales în interpretarea inspirată (din 1995) a reputatului violoncelist Marin Cazacu, alături de Orchestra Națională Radio dirijată de Horia Andreescu. Cealaltă lucrare oferită pe disc este Concertul op. 104 pentru violoncel și orchestră de Antonin Dvoűák, o înregistrare realizată în anul 2000 de Marin Cazacu împreună cu aceeași orchestră, condusă însă de Emil Simon.

De la violoncel trecem la harpă, prin cel de-al treilea album, intitulat "Elena Ganțolea - De la Vivaldi la jazz" și dedicat celei care, după studiile urmate sub pregătirea Lianei Pasquali, devenea în 1970 solistă a Orchestrei Radio și își desfășura, atât în țară cât și în străinătate, o impresionantă carieră interpretativă.

Fie în lucrări instrumentale solo, fie alături de Orchestrele de Cameră și Națională Radio dirijate de Cristian Brâncuși, Iosif Conta și Paul Popescu, harpista Elena Ganțolea evidențiază - prin aceste înregistrări realizate în perioada 1978-1992 - diversitatea stilistică a repertoriului pentru harpă, prin opusuri semnate Antonio Vivaldi, Arcangelo Corelli, Marcel Grandjany, Marcel Tournier, Paul Constantinescu, Ede Terényi.

Una dintre propunerile editoriale adresate Editurii Casa Radio este cea a violonistului Sherban Lupu, un adevărat ambasador al culturii românești în întreaga lume. Propunerea se referea la valorificarea - prin apariție pe CD - a unui ciclu de lucrări concertante aparținând regretatului compozitor Theodor Grigoriu. Astfel, a fost editat albumul cuprinzând "Cele patru anotimpuri (Anotimpuri românești)" - Patru concerte pentru vioară și orchestră de Theodor Grigoriu.

Astfel, Sherban Lupu - împreună cu Orchestra de Cameră Radio dirijată de Ludovic Bács - dă o replică, în ethos românesc, celebrelor "Anotimpuri" de Vivaldi, prin această serie de înregistrări realizate în anul 2002 și oferite acum publicului.

Înscris la capitolul "Profil interpretativ", unul dintre cele șase albume este cel intitulat "Răzvan Suma. Haydn, Schumann - Concerte pentru violoncel".

Fost elev al lui Marin Cazacu, Răzvan Suma a devenit la rândul lui unul dintre numele importante ale artei interpretative românești actuale: concerte și recitaluri în țară și în străinătate, înregistrări și transmisiuni în direct la posturi de radio și televiziune, diverse serii de turnee, de asemenea activitatea pedagogică desfășurată în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

În albumul care îi este dedicat, Răzvan Suma propune publicului două lucrări concertante pentru violoncel, înregistrări realizate în vara anului 2016 împreună cu Orchestra Națională Radio condusă de Cristian Oroșanu: Concertul nr. 1 în Do major de Joseph Haydn și Concertul op. 129 în la minor de Robert Schumann.

Cel de-al șaselea album prezentat de Editura Casa Radio îl aduce în prim-plan pe pianistul Gheorghe Halmos, printr-o serie de înregistrări istorice din Arhiva Radio România (anii 1959-1983), mai exact printr-o selecție de sonate pentru pian de Ludwig van Beethoven. Selecția este grupată pe două cd-uri și începe cu Sonata op. 2 nr. 3 pentru a încheia cu monumentala Sonată op. 106 "Hammerklavier".

Astfel, "Gheorghe Halmos. Beethoven - Sonate pentru pian" este un album ce își propune să evidențieze rolul pe care reputatul interpret l-a avut în consolidarea școlii pianistice românești.

Toate discurile vor fi disponibile pe site-ul Editurii Casa Radio (www.edituracasaradio.ro) și la standul din str. Temișana nr. 31, București, unde vor putea fi achiziționate la prețurile de producător. Pe perioada Festivalului "George Enescu" (2-24 septembrie), Editura Casa Radio va avea un stand propriu în foaierul Sălii Mari a Palatului și în Piața Festivalului. Discurile Editurii Casa Radio se găsesc în magazinele de specialitate (librăriile Humanitas. Cărturești...).