Arhivă : Evenimente Înapoi

Retrospectiva celei de a doua săptămâni a Academiei Sighișoara, ediția 24

Publicat: luni, 21 August 2017 , ora 13.24

În a doua săptămână a Festivalului-școala de vară Academia Sighișoara, desfășurată în perioada 8-14 august 2017, a continuat forfota culturală în cetatea medievală Sighișoara. Pe lângă cursurile profesorilor de renume în plan internațional au avut loc concerte de neuitat susținute deopotrivă de artiști consacrați și de tinerii ce au participat intensiv la cursurile de vară.

Fiecare concert a avut o temă diferită primită cu mult entuziasm de publicul aflat în sala plină, până la ultimul loc, seară de seară. O tradiție statornicită încă din 2014, odată cu achiziționarea harpei de către Asociația Cultura Viva Sighișoara și a donatorilor elvețieni, s-a concretizat și în ediția din acest an prin concertul dedicat valorosului instrument și organizat în seara de 8 august la Sinagoga din Sighișoara. Intitulat La Harpe en Médaillon, concertul i-a avut ca protagoniști pe Marie Trottmann - harpă, Botond Kostyák - contrabas și Cvartetul Vulturar alcătuit din Sonia Vulturar și Teodora Buia - vioară, Lilla Fodor - violă și Kristóf Jakabffy - violoncel. Aceștia au interpretat lucrări de Anton Weber, Arnold Schönberg, Claude Debussy, Gustav Mahler, Arnold Bax și un aranjament muzical al celebrei lucrări pentru pian de Béla Bartók 6 Romanian Folk Dances realizat cu iscusință de compozitorul clujean Dan Variu.

Un program muzical inedit și de mare ținută interpretativă a fost prezentat la concertul serii de 9 august în Sala Barocă a Primăriei Sighișoara sub titlul Swiss-Romanian Meeting in Sighișoara. Fericita întâlnire i-a adus față în față pe pianistul elvețian Benjamin Engeli și probabil cel mai efervescent cvartet al momentului în România, Cvartetul Arcadia format din Ana Török și Răsvan Dumitru - vioară, Traian Boală - violă și Zsolt Török - violoncel. Programul concertului a fost împărțit în două părți structurate gradual, astfel că în prima parte pianistul a interpretat lucrări solo de Frank Martin - lucrare dedicată lui Dinu Lipatti a cărui naștere a fost sărbătorită și la Sighișoara cu ocazia Centenarului Lipatti - și Heinz Holliger, iar cvartetul a evoluat pe scenă cu Cvaretul nr. 2 de Béla Bartók. În cea de-a doua parte a concertului cei cinci artiști s-au reunit pentru Cvintetul cu pian nr. 2 a lui Antonín Dvorák.

Pierdut pentru această lume... a fost titlul concertului din 10 august, un proiect de orchestră de cameră coordonat de muzicianul Vladimir Lakatos, alături de studenții Academiei Sighișoara 2017. Concertul a reunit lucrări cu o mare încărcătură dramatică din creațiile compozitorilor Paul Hindemith, Gustav Mahler și Samuel Barber.

Data de 11 august a marcat ultimul concert al artiștilor invitați. Sub conceptul de Muze sau Zâne? organizatorii au provocat tineri compozitori, foști studenți ai Academiei de vară, să compună o serie de miniaturi vocal-instrumentale având ca reper lucrarea Las Musas de Andalucia a compozitorului spaniol Joaquín Turina. În prima parte a concertului, Petra Kukkamäki - soprană, Mira Gavriș - pian și Cvartetul Gernika: Andrea Duca și Marta Hernando Jiménez - vioară, Alicia Salas Ruíz - violă, Joaquín Fernández Díaz - violoncel au interpretat cu multă dibăcie lucrarea compozitorului spaniol. Partea a doua a concertului a găzduit primele audiții ale lucrărilor compozitorilor români, având ca sursă de inspirație personaje fantastice ale mitologiei românești. 4 lucrări de mare succes ale lui Alexandru Murariu, Aurelian Băcan, Sonia Vulturar și Alexandru Mihalcea au fost interpretate de Marie Trottmann - harpă, Aurelian Băcan - clarinet, Eliza Puchianu - pian, Anna Weber - soprană, Flaka Goranci - soprană și Cvartetul spaniol Gernika.

Zilele de 12 și 13 august au fost dedicate în totalitate studenților participanți la cursurile de măiestrie din acest an, susținând un maraton de 4 concerte cu lucrări solo sau camerale. De bun augur este faptul că în unele formații camerale s-au integrat și profesorii, studenții având ocazia să cânte împreună cu ei. Studenții cursului de compoziție au avut șansă să vadă roadele muncii lor, fiind interpretate în concert lucrările acestora cu distribuții de excepție: studenți, profesori sau artiști invitați.

67 de studenți din Austria, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Kosovo, Liechtenstein, România, Spania și SUA au participat la cea de-a 24-a ediție a Academiei Sighișoara, alături de 20 de profesori din țară și străinătate. Acestora li s-au alăturat 16 artiști din Spania și România, precum și Ansamblul de Muzică Tradițională Icoane și Trio Transilvan din Cluj-Napoca, invitați pentru a susține concerte în perioada festialului.

Nu în ultimul rând trebuie apreciat efortul echipei de organizare a Academiei Sighișoara 2017, condusă cu admirabilă dăruire de către Alexandru Gavrilovici, echipă formată din Eszter Adorjáni, Ioana Baalbaki, Anamaria Stamp, Andra Pătraș și fotografii Loránd Gábor și Adrian Grosaru.

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Sighișoara și al Consiliului Local Sighișoara. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Sighișoara și nu implică nici o responsabilitate din partea acestuia.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sponsori și parteneri: Azomureș, Ambasada Elveției în România, Swiss Sponsors' Fund România, ProHelvetia, Ambasada Spaniei la București, Școala din Deal și liceul "Josef Haltrich" Sighișoara, Fundația Cultural-Științifică Gaudeamus Sighișoara, Academia de Muzică "Gheorghe Dima" Cluj-Napoca, Comunitatea Evreilor Târgu Mureș, Școala generală "Miron Neagu" Sighișoara, Hotel Sighișoara.

Parteneri media: Agerpres, Radio România Muzical, TVR Târgu Mureș, Deutsche Zeitung, Săptămânalul mureșan Punctul, Radio Son, Făclia de Cluj, Erdely.ma