Arhivă : Evenimente Înapoi

Suntem la jumătatea celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Musica Barcensis

Publicat: joi, 27 Iulie 2017 , ora 14.40
Brașov, 27 iulie 2017 - Aproape 2000 de spectatori și 125 de artiști au fost prezenți în spațiul sacru al bisericilor evanghelice din Țara Bârsei, bucurându-se de fiecare concert al primei luni de Musica Barcensis. Prejmerul, unde s-a născut ideea acestui festival, prin acustica sa deosebită și amplasarea încărcată de istorie, devine în luna august, polul central al concertelor de duminică, luând locul Bisericii din Bartolomeu, cea care a dominat luna iulie.

Ne luăm așadar la revedere de la Bartolomeu la sfârșitul acestei săptămâni printr-un concert vocal deosebit acompaniat de pian și nai iar sâmbătă vom avea ocazia să audiem la Hărman un recital instrumental de flaut, pian, violoncel și chitară clasică.

Sâmbătă, 29 iulie, de la ora 18.00, Biserica Evanghelică din Hărman va fi gazda concertului susținut de ansamblurile Alpha Duo (Elveția), format din Alexandra și Teodora Ducariu și GuitarCello (Italia) alcătuit din Sînziana Bica și Luca Villani, ce vor debuta în fața publicului din Țara Bârsei, cu un program interesant și totodată provocator. Recitalul va conține piese de: J.Mouchet, G. Fauré, G.Hüe, B.Godard, I. Albeniz, A. Piazzola, H.Villa-Lobos și R.Gnattali.

Duminică, 30 iulie, de la ora 19.00, va avea loc la Biserica Bartolomeu, concertul trioului vocal Rhapsodia acompaniat la pian de Paul Cristian, și un recital la nai susținut de tânăra Cristina Petcu. Sperăm ca publicul să fie cucerit de duioșia interpretării lor artistice. Programul va cuprinde lucrări de: N.Kedrov, D. Kedric, C-tin Drăgușin, G.Giplin, C.C.Miller, R.Calmel, J.B.Loeillet și G.F.Händel.

Intrarea la ambele concerte este liberă.

Programul detaliat al concertelor si informații despre artiști și ansamblurile participante în ediția din acest an sunt afișate pe site-ul Fundației Forum ARTE la adresa: http://www.forumarte.ro/musica-barcensis/

Festivalul Musica Barcensis 2017 este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

Organizatori:Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. România - Parohia Brașov și Bisericile Evanghelice din Bartolomeu, Codlea, Cristian, Ghimbav, Hărman, Hălchiu, Prejmer, Râșnov, Sânpetru și Vulcan.

Sponsori: Selgros Cash&Carry România, Schaeffler România , Transilvania Leasing & Credit, Einschenk Instrumente Muzicale Brașov

Parteneri: Asociația "Brașovul Pedalează", BIT Software, Liceul de Muzică "Tudor Ciortea" Brașov

Parteneri media: Radio România Muzical, RTT Brașov, Monitorul Expres, Brașovul Tău, MIX2 TV, Radio Brașov, NewsBv, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Karpatenrundschau