Arhivă : Evenimente Înapoi

Maraton muzical de 1 iunie, cu Corul de Copii Radio

Publicat: luni, 29 Mai 2017 , ora 11.54
Joi, 1 iunie 2017, Corul de Copii Radio invită copiii, părinții și bunicii la un adevărat maraton muzical, care va traversa câteva dintre cele mai importante evenimente și festivaluri organizate în Capitală de Ziua Internațională a Copilului!

Astfel, pe 1 iunie, de la ora 11.00, Corul de Copii Radio este invitat să concerteze pe scena mare a festivalului Cișmigiul Copiilor, ediția cu numărul 16, organizat de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București. Având ca personaje principale ale zilei teatrul, muzica și dansul și în program o serie de activități educative, ateliere, jocuri și concursuri, desfășurate în Pacul Cișmigiu din București între orele 11.00 și 21.00, Cișmigiul Copiilor a fost inclus în acest an pe agenda evenimentelor cuprinse în candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Sub conducerea dirijorului Voicu Popescu, Corul de Copii Radio va susține un program muzical - supriză, cu piese din repertoriul internațional inspirate de magia copilăriei.

Din Cișmigiu, Corul de Copii al Radiodifuziunii va ajunge, tot pe 1 iunie, de la ora 17.30, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București, unde va cânta în cadrul festivalului Cea mai Itsy Bitsy Zi Liberă Națională. Un eveniment organizat de Itsy Bitsy, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 din București, festivalul va cuprinde ateliere de creativitate, activități sportive, jocuri și concursuri.

Sărbătoarea muzicală copilăriei va continua până pe 3 iunie, când Corul de Copii Radio va urca pe scena Festivalului Copiilor, ediția a V-a, un eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin PROEDUS. Concertul Corului de Copii este programat începând cu ora 15.00 în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.


Corul de Copii Radio

În 2016, Corul de Copii Radio a urcat pe scena Festivalului RadiRo, alături de Orchestra Națională Radio și de Corul Academic Radio, într-un concert extraordinar cu Carmina Burana de Carl Orff la Sala Radio. În 2015, Corul de Copii Radio a cântat pe în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internațional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de 100% exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediția a IV-a a evenimentului. În toamna anului 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Enescu, Corul de Copii Radio a avut o participare importantă. Ansamblul s-a prezentat în fața publicului internațional pe scena festivalului chiar în concertul de deschidere al evenimentului, la Sala Palatului, alături de Orchestra Română de Tineret, în celebra lucrare Carmina Burana (de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi. Pe 2 septembrie, corul a evoluat în celebra Simfonie nr. VIII, creație a lui Mahler, una dintre lucrările monumentale ale repertoriului simfonic, alături de Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister.

În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la München a uneia dintre cele mai prestigioase competiții corale internaționale: Let the Peoples Sing. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union).

Pentru mai multe detalii despre activitatea corului, vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=DGOs4F8wp-k

https://www.youtube.com/watch?v=ZDeeQ_xDqxg

https://www.youtube.com/watch?v=4yxk5n6KtvA

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.