Arhivă : Evenimente Înapoi

Turneul 'Flautul Fermecat', din nou sub genericul Clasic VIP

Publicat: marți, 16 Mai 2017 , ora 12.14
Turneul Flautul Fermecat, sub genericul Clasic VIP, cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail, a înregistrat un mare succes în toamna anului 2016, când cei doi muzicieni au oferit publicului, pe scenele din România, un program spectaculos desfășurat sub genericul Clasic V.I.P. Dat fiind entuziasmul cu care au fost primiți în localitățile în care au ajuns, cei doi muzicieni au decis să continue turneul cu același program atractiv și în această primăvară.

Cea de-a șaptea ediție a turneului Flautul Fermecat se desfășoară în perioada 20 mai-13 iunie. Primul recital va avea loc de Noaptea Muzeelor, la Pavilionul Marcel Guguianu al Muzeului de artă Vasile Pârvan din Bârlad, astfel vizitatorii fiind acompaniați în vizita lor de sunetul unic al flautului de aur Muramatsu.

Și această dată pe covorul roșu vor fi compozitorii, cei doi interpretând unele dintre cele mai frumoase lucrări din toate timpurile din repertoriul pentru aceste instrumente, compuse de Carl Philipp Emanuel Bach, Beethoven, Haydn, François Devienne și Mozart.

"Mulțumim că nu ne-ați ocolit. A fost o seară de poveste pentru orașul nostru". "Cred că începem și noi să fim pe harta culturală. Ce seară specială!" "La noi în oraș nu au mai fost până acum astfel de evenimente și constat cu plăcere ce multă lume a venit. Mulți nu au mai putut pentru că locurile s-au epuizat rapid. Deci vă mai așteptăm!", au spus spectatorii care au ascultat aceste lucrări toamna trecută.

"Ediția din acest sfârșit de primăvară a turneului național Flautul Fermecat, organizat de Radio România, păstrează programul ediției precedente, deoarece succesul de public de care ne-am bucurat ne-a convis să-l prelungim cu următoarea serie de recitaluri, pentru ca viitorii noștri spectatori să aibă parte, și ei, de frumusețea inegalabilă a unor lucrări care aparțin curentului Clasic, reunite sub titulatura Clasic VIP. După mai bine de două secole acești compozitori se află în topul preferințelor interpreților și melomanilor de pretutindeni, fiind repere culturale esențiale pentru fiecare dintre noi. Ar fi ideal să devină modele și pentru VIP-urile efemere care tranzitează societatea noastră cu surle și trâmbițe, destabilizând adevăratele judecăți de valoare. Muzica sublimă a acestui recital va aduce multă bucurie și frumusețe în sufletele celor care vor binevoi să ne asculte.''

Există un adevărat club al flautiștilor care cântă pe flaut Muramatsu de aur, precum cel al violoniștilor care cântă pe Stradivarius sau Guarnieri. Aceasta pentru că Muramatsu este prima companie din Japonia care a început să facă flaute pentru profesioniști încă de la începutul secolului al XX-lea. Cu timpul a devenit Rolls Royce-ul flautelor pe plan mondial și a transformat instrumentul într-o operă de artă. Ion Bogdan Ștefănescu este singurul flautist din România care beneficiază de un astfel de instrument.

Amănunte pe www.flautuldeaur.ro


ITINERAR:

20 mai 2017 - ora 19.00 - Bârlad - Pavilionul Marcel Guguianu

22 mai 2017 - ora 19.00 - Deva - Sala Pro Arte

23 mai 2017 - ora 19.00 - Alba Iulia - Casa de Cultură

2 iunie 2017 - ora 19.00 - Pitești - Centrul Multifuncțional

7 iunie 2017 - ora 19.00 - București - Ateneul Român

13 iunie 2017 - ora 19.00 - Brașov - Sala Patria