Arhivă : Evenimente Înapoi

Ciprian Marinescu, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio

Publicat: luni, 27 Martie 2017 , ora 9.29
Ciprian Marinescu, în prezent dirijor, concertmaestru și solist al Harmonious Chamber Orchestra din Osaka, Japonia, și dirijor invitat al prestigioasei Kansai Philharmonic Orchestra, se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, miercuri, 29 martie, 2017, ora 19.00. Solistul serii va fi pianistul Lucian Velciu, iar programul propune un mix original Mendelssohn & Beethoven. Pe afișul concertului se vor regăsi două lucrări de Fr. Mendelssohn (Uvertura Hebridele, în si minor, op. 26 și Concertul nr. 1 în sol minor, op. 25 pentru pian și orchestră), iar partea a doua prezintă Simfonia nr. 7 în La major, op. 92 de L. Beethoven.

Cariera muzicală a dirijorului Ciprian Marinescu se întinde pe două continente, turneele sale în Europa aducându-i elogiile publicului și ale criticii deopotrivă. În 1998 a devenit rezident în Japonia și membru al Osaka Symphony Orchestra. Alături de colegii săi europeni din sânul orchestrei a constituit cvartetul Tbilisi, în care continuă să fie activ și astăzi. A devenit o prezență constantă a scenei muzicale japoneze ca solist, dirijor, cvartetist, în cele mai prestigioase săli de concerte din Osaka, Kyoto și Tokyo.

Cariera pianistică a lui Lucian Velciu completează în mod fericit vocația pedagogică pusă în valoare în cadrul Liceului de muzică Dinu Lipatti, catedra de pian principal unde este profesor. A susținut concerte și recitaluri pe diferite scene ale Filarmonicilor din țară sau alături de Orchestra de Cameră Radio, la Universitatea de Muzică Luxemburg, sala Studio a Ateneului Român București, Muzeul național George Enescu din capitală, Muzeul de artă din Constanța, Palatul Mogoșoaia, Castelul Peleș Sinaia și la Sala Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.


CIPRIAN MARINESCU

... Încă înainte de nașterea sa, părinții păreau să fi hotărât destinul său de muzician numindu-l Ciprian, după cunoscutul violonist și compozitor de la începuturile muzicii clasice în România ...

Ciprian Marinescu a început studiul muzicii la vârsta de șase ani, studiind vioara pentru următorii doisprezece ani cu profesoara Carmen Runceanu la Liceul de Muzică George Enescu din București. Pedagogia orientată către cântul solistic l-a adus curând în fața publicului și în anii ce au urmat, studiind cu reputatul profesor Ștefan Gheorghiu, se contura o carieră dedicată solisticii, cu premii la concursuri naționale și turnee de recitaluri în marile orașe ale României înca din anii de școală...

Continuarea studiilor la Conservatorul Ciprian Porumbescu, devenit astăzi Universitatea Națională de Muzică București, a însemnat nu doar o maturizare muzicală dar și o descoperire a cvartetului de coarde, Cvartetul Armonia atunci, Tbilisi Quartet acum: dragostea față de cea mai apropiată de perfecțiune formulă instrumentală continuă.

Încă din studenție a devenit membru al orchestrei Virtuozii din București, apoi membru al Orchestrei Naționale Radio România; cu aceste două orchestre a făcut primele turnee în Germania, Italia, Franța și Spania.

În 1998 Ciprian Marinescu a devenit rezident în Japonia și membru al Osaka Symphony Orchestra. Alături de colegii săi europeni din sânul orchestrei a constituit cvartetul Tbilisi, al cărui muzician este și astăzi.

Continuând tradiția pedagogică a părinților săi, a devenit el însuși un foarte căutat profesor de vioară și promotorul câtorva dintre cele mai promițătoare tinere talente muzicale japoneze.

Încurajat de fratele său în pasiunea pentru studiul unor partituri cât mai complexe și la cererea colegilor săi japonezi, Ciprian Marinescu s-a întors la o dragoste a sa mai veche, dirijatul de orchestră.

În prezent este dirijor, concert maestru și solist al Hamonious Chamber Orchestra în Osaka, alături de care a inregistrat trei discuri CD ca solist și a făcut turnee în străinăntate, incluzând prezența la ultima ediție a Festivalului Internațional George Enescu la București.

Ciprian Marinescu este de asemeni invitat principal al prestigioasei Kansai Philharmonic Orchestra și a devenit o prezență constantă a scenei muzicale japoneze ca solist, dirijor, cvartetist, în cele mai prestigioase săli de concerte din Osaka, Kyoto și Tokyo. Cariera sa muzicală se întinde pe două continente, turneele sale în Europa aducându-i elogiile publicului și criticii deopotrivă. Între orchestrele românești cu care a concertat se numără Orchestra Filarmonicii din Brașov cât și Orchestra Filarmonicii orădene în cadrul Sărbătorilor Primăverii la Oradea.


LUCIAN VELCIU

Cariera pianistică a lui Lucian Velciu completează în mod fericit vocația pedagogică pusă în valoare în cadrul Liceului de muzică Dinu Lipatti, catedra de pian principal unde este profesor.

Lucian Velciu a început studiul pianului de la vârsta de 5 ani. Pregătirea i-a fost ghidată de profesorii Anca Borina la Școala de muzică nr. 4, Constantin Nițu la Liceul de muzică Dinu Lipatti (1987-1990) și apoi la Liceul George Enescu (1990-1994) și conf.univ.dr. Vlad Dimulescu la Universitatea Națională de Muzică București - secția Interpretare Muzicală - pian.

Lucian Velciu a participat la programul de perfecționare din cadrul Colegiului Pro (1998-2001), la un curs de vară (iulie 2002) susținut în Luxemburg de pianista Dana Protopopescu. Pianistul a câștigat laurii unor competiții de gen: premiul al II-lea la Concursul internațional de pian Carl Filtsch Sibiu ediția 1997, Premiul I și Marele Premiu la Concursul Pro Piano 2001 București.

Prezența pe podiumul de concert a început din perioada studiilor universitare când a susținut diferite recitaluri. A fost invitat în emisiuni ale posturilor Radio România și TVR, realizate de Iosif Sava, Rodica Sava și Ivona Cristescu, iar după 1998 a susținut recitaluri în emisiuni televizate la PRO TV.

În septembrie 2001, pianistul Lucian Velciu a susținut un recital în Piața Festivalului Internațional George Enescu. În octombrie același an, a fost invitat al Filarmonicii Marea Neagră din Constanța, unde a interpretat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Franz Liszt. Activitatea sa concertistică a continuat cu apariții pe diferite scene ale Filarmonicilor din țară sau alături de Orchestra de Cameră Radio. A susținut recitaluri pe diferite scene: Universitatea de Muzică Luxemburg, sala Studio a Ateneului Român București, Muzeul național George Enescu din capitală, Muzeul de artă din Constanța, Palatul Mogoșoaia, Castelul Peleș Sinaia, Sala Radio România.