Arhivă : Evenimente Înapoi

Personalități din lumea muzicii, în sprijinul existenței taxei radio

Publicat: luni, 24 Octombrie 2016 , ora 16.20


Dirijorul Horia Andreescu

Radio România este o instituție importantă și este mult mai mult ascultat decât crede lumea. Se vorbește despre televizor, dar toată lumea când stă la masă, când stă de vorbă, când merge în mașină, când călătorește, ascultă radioul. Există nișe importante, minorități culturale care au nevoie de radio pentru că în televiziune, din păcate, lucrurile s-au schimbat în rău în această direcție. Așadar, Radio România este un bastion important pentru noi, pentru oamenii noștri, pentru cultură, pentru relaționare, pentru informație - este o instituție importantă care ajunge și în vârf de munte, în zone izolate, unde sunt mulți oameni și sunt interesați să asculte radio.

Totodată, Radio România este o instituție mult mai eficientă în dialogul internațional. Adică, ceea ce produce radioul, în special muzică, și aici nu mă refer numai la muzica cultă, ci muzica de bună calitate, muzica populară de bună calitate, concertele radioului sau ale altor orchestre românești, creația românească, interpreții români… intră în dialog cu lumea. Suntem prezenți în lume! Nu numai prin Festivalul Enescu o dată la doi ani, ci zi de zi, noapte de noapte. Așadar, un popor care ține să-și păstreze, să-și formeze identitatea are nevoie de mijloacele moderne de comunicare…


Radioul public se adresează masei mari, se adresează nișei poate mai restrânse - mă gândesc la iubitorii de muzică (nu sunt numai muzicieni; pot să fie doctori, ingineri, oameni care lucrează în școli). Este o tradiție care s-a dovedit și-și dovedește rostul și importanța ei și trebuie ca atare păstrată. Și sigur că banii aceia colectați pentru instituțiile publice trebuie să devină în funcție de context, de necesități, tot mai eficienți. Asta se întâmplă în toată lumea. Dar să retragi această taxă socotesc că este un lucru foarte grav, care va fi cu urmări grave… cum s-a mai întâmplat și la noi și-n alte părți când o astfel de idee, cu gândul de a fi bună nu se știe din ce motiv, pe termen mediu cel mult s-a dovedit că este ineficientă, păguboasă, neavenită, nepotrivită pentru o astfel de instituție și pentru poporul care este servit de către această instituție din acest punct de vedere.

Și, important, a auzi, a fi în contact, în dialog cu lumea este în ziua de astăzi ceva extrem de important… pe toate căile, toate legăturile… ceea ce face radioul public.



Violonistul Răzvan Stoica

Radio România și, în special, Radio România Muzical pentru că, fiind artist, mă raportez într-un fel la radioul nostru de cultură, este o platformă foarte importantă pentru noi, ca artiști; este poate singura platformă din țară unde noi putem fi vizibili, unde noi putem să ne exprimăm, unde putem să ne exprimăm prin artă.

În primul rând, taxa radio este o contribuție foarte mică pe care orice om ar trebui să o susțină pentru că în primul rând susținem cultura. E o idee total greșită să se desființeze această taxă. Taxa radio-tv există în orice țară din Europa și mi se pare normal să existe atâta timp cât tot încercăm să susținem cultura, dar în schimb ne e greu să susținem o taxă, practic, modică. Este un atac la democrație și când spun un atac este și un atac la cultură, pentru că avem nevoie de cultură și o națiune fără cultură e o națiune pierdută.



Pianista Alexandra Dariescu

Importanța Radio România este enormă. Nu îmi imaginez o societate, o cultură românească fără așa o instituție importantă. În momentul când tăiem din cultură, tăiem din viață. Generația viitoare are nevoie de noi, are nevoie de unitatea noastră, de independență și de a păstra vii cultura și educația. Nu îmi pot imagina dispariția taxei radio! În Marea Britanie, unde locuiesc, este extrem de important BBC-ul, care difuzează în toată lumea. Radio România este la fel de important pentru o societate, pentru viitorul țării noastre și pentru acum. Da, sunt împotriva desființării taxei radio!