Arhivă : Evenimente Înapoi

Horia Mihail cântă Mozart la Sala Radio

Publicat: marți, 5 Aprilie 2016 , ora 11.23
Unul dintre cei mai apreciați pianiști români ai momentului, HORIA MIHAIL, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio cunoscut în întreaga țară grație turneelor naționale în care este implicat - Pianul Călător, Duelul viorilor, Flautul de aur și Vioara lui George Enescu la sate - va interpreta vineri, 8 aprilie, ora 19.00, alături de Orchestra Națională Radio, unul dintre cele mai romantice concerte semnate de Mozart.

Sub bagheta lui CRISTIAN OROȘANU, dirijor și fondator al orchestrei Kamerata Kronstadt și dirijor permanent al Filarmonicii din Brașov, Horia Mihail propune publicului de la Sala Radio Concertul nr. 20 în re minor pentru pian și orchestră, compus de marele Amadeus în 1785 și interpretat în premieră absolută în același an, la Viena, compozitorul însuși regăsindu-se atunci în ipostază solistică. În această perioadă, Horia Mihail se află în cea de-a VI-a ediție a turneului său național "Pianul călător", intitulată anul acesta "ROMANTIC EXCLUSIV: CHOPIN" și prezentată între 24 martie și 21 mai în 19 localități din țară și la Chișinău.

În a doua parte a serii veți avea ocazia de a vă întâlni cu o celebră partitură a romantismului muzical: Simfonia fantastică, semnată de Berlioz, supranumită și "episod din viața unui artist (în cinci părți)" partitură care descrie o atmosferă de vis, de reveerie și despre care se spune că a fost concepută de compozitor sub influența opium-ului.

Dirijorul CRISTIAN OROȘANU a fost apreciat pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scotish, Lamoureux, Israel Kibbutz, Orchestre National Porto, la pupitrul filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ș.a.

În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiție la care a câștigat locul doi, Cristian Oroșanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca. În Japonia, are o relație deosebită cu Hyogo Performing Arts Center Orchestra, un ansamblu tânăr cu multe valențe interpretative.

Cristian Oroșanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din țară și ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor șef permanent al Filarmonicii din Brașov. Fascinat de lumea operei, Cristian Oroșanu a avut colaborari deosebite cu ansamblurile Operei Naționale București, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naționale Iași, repertoriul său liric curprinzând peste 35 de titluri.

Dirijorul Cristian Oroșanu este fondatorul și dirijorul orchestrei Kamerata Kronstadt.

Pianistul HORIA MIHAIL a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România și a susținut concerte, recitaluri solo și de muzică de cameră în 18 țări pe 4 continente. Din 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, calitate în care a susținut numeroase concerte la Sala Radio și a participat la turnee în țară sau în străinătate.

Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo și camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu) și Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susținut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Națională Radio și a fost invitat să participe în cadrul ediției a II-a a Festivalului Internațional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga și dirijorul Ondrej Lenárd.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.