ACUM:
10.00
Arpeggio
Beethoven & more pentru două ore.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Evenimente Înapoi

Interviu cu regretatul dirijor american Alan Curtis

Bookmark and Share
Publicat: joi, 16 Iulie 2015 , ora 13.27

În 15 iulie 2015 s-a stins din viață clavecinistul, dirijorul și muzicologul Alan Curtis, fondatorul ansamblului 'Il Complesso Barocco'. El este unul dintre muzicienii responsabili de revitalizarea interesului pentru opera barocă, mai ales când vine vorba de creația lui Handel.

În cadrul ediției din 2011 a Festivalului Internațional "George Enescu", Alan Curtis a prezentat, împreună cu ansamblul său, opera Ariodante. Interviul următor a fost realizat de Maria Monica Bojin cu această ocazie.


Puteți explica de ce muzica preclasică are un efect pozitiv asupra noastră?

Are de-a face cu ceva legat de epoca în care trăim - nu pretind că știu ce anume, dar așa simt eu. Ca și timpurile de acum, muzica preclasică este foarte haotică, foarte complicată, foarte elaborată, și în același timp reușim să vedem o ordine în ea, ea ne ajută să facem față problemelor.


Deci muzica barocă este haotică? Eu o consideram una din cele mai organizate forme de muzică!

Este o muzică plină de detaliu, din punct de vedere psihologic - cred că acesta este un element care lipsește muzicii de după ea. Are o complexitate care este uneori organizată, alteori nu, din nou spun că este foarte asemănătoare vieții noastre de astăzi.


O lucrare interpretată pe instrumente autentice are un impact diferit asupra noastră decât același opus cântat pe instrumente moderne; mulți o consideră a fi mai frumoasă. Ce anume diferă, din punct de vedere estetic, în aceste două variante?

Mai întâi, faptul că folosim instrumentele originale ne face să re-evaluăm muzica în sine. Dacă facem muzică pe instrumentele de astăzi, luăm cu noi mult "bagaj", să spun așa, din trecutul recent. Eu am studiat la început pianul, și ceea ce am învățat despre acest instrument și despre arta de a cânta la el m-a influențat în interpretare. Când am trecut la clavecin, a trebuit să regândesc lucrurile, să o iau practic de la capăt. Cred că acesta este unul din cele mai importante aspecte ale interpretării pe instrumente de epocă: ne face să vedem lucrurile altfel, să găsim soluții noi la probleme vechi. Mai cred de asemenea că instrumentele moderne nu sunt atât de flexibile, și deci nu atât de potrivite muzicii vechi. De exemplu, atât vioara cât și arcușul au evoluat, și felul în care folosești astăzi arcușul este cu totul altfel decât cel care se utiliza demult. Interpretarea de epocă ne obligă să fim creativi, inventivi, iar aceste idei vin din însăși muzica pe care o cântăm, și nu din ceea ce proiectăm noi, ca viziune, asupra muzicii.


Ați cerut să fie construite câteva instrumente așa cum se făceau în perioada preclasică. Faptul că au trebuit să construiască instrumente vechi din materiale noi le-a pus probleme lutierilor?

Da, au fost ceva probleme, dar pe de altă parte lutierii au observat și singuri că trebuie să folosească tipul… original de materiale. Vă dau un exemplu - coardele de clavecin care s-au folosit până recent sunt dintr-un oțel modern, un metal cu foarte puține imperfecțiuni. Ei bine, am constatat că acea coardă nu suna atât de bine; coardele vechi, cu defecte - din punctul de vedere al omului modern - sunau mult mai bine tocmai datorită acelor imperfecțiuni! Iar acum în Il Complesso Barocco noi folosim un tip de coardă pe care îl face un lutier din Australia! Este posibil, deci, ca un lucru care pare la început un dezavantaj să fie de fapt un avantaj. Un alt exemplu - trompeta modernă are un anume orificiu datorită căruia cânți mai ușor la ea; trompeta autentică nu îl are, însă calitatea sonoră este mult mai bună.


V-ați specializat în opera barocă, dirijați de asemenea Gluck, Haydn, Mozart. Nu ați fost niciodată tentat să treceți mai departe de acest punct din istoria muzicii?

Nu, sunt foarte fericit să mă opresc la Mozart! Beethoven cel timpuriu este interesant, dar Beethoven este un compozitor pe care îl admir, nu îl și iubesc. Pe Mozart îl admir și-l iubesc - ca și pe Händel sau pe Monteverdi. Este o chestiune de preferințe personale, dar este vorba și de faptul că fiecare om are anumite limite în raport cu ce simte în muzică și cu ce-i spune muzica. Pentru mine, majoritatea muzicii secolelor al XIX-lea și al XX-lea nu-mi spune prea multe. Cred că o înțeleg, sigur o apreciez, dar nu-mi comunică lucruri profunde, pe când muzica lui Monteverdi îmi vorbește enorm - o face de peste 40 de ani de când am început să o studiez! Recent am dirijat din nou "Încoronarea Popeei" și am avut atâtea idei noi încât am decis să editez o nouă versiune a partiturii! Asta se întâmplă întotdeauna cu muzica pe care o iubești și cu care te afli în legătură - descoperi mereu noi și noi lucruri despre ea. Bolero-ul lui Ravel este o lucrare celebră, mi-a plăcut mult în adolescență, îmi place în continuare, dar nu mi-a oferit ceva în plus față de momentul când am auzit-o pentru prima dată. Asta înseamnă că nu este muzica potrivită pentru mine.


Mai poate însemna și că lucrările lui Monterverdi, Gluck, Mozart sunt de fapt lucrări ale contemporaneității!

Pentru mine, da - ele se potrivesc modului meu de viață, de a trăi, experiențelor mele de astăzi într-un mod în care muzicile mai recente nu o fac. Am crescut cu opera "Cariera unui libertin" de Stravinski, am fost atât de entuziasmat când a fost compusă! Am studiat pianul cu Soulima, fiul lui Stravinski, și el mi-a împrumutat exemplarul lui cu opera tatălui său, înainte de a fi publicată. Primul meu contact deci cu această operă a fost prin însuși autograful lui Stravinski - iubesc încă această piesă, dar, în mod curios, când o ascult acum, mi se pare că este datată, îmi sună a anii 1950, în vreme de Gluck sau Bach nu-mi sună a anii 1700; îmi sună ca o lume pe care nu o cunosc, pe care-mi doresc să o explorez, plină de înțelesuri și care are multe să-mi spună.


Credeți că opera este genul muzical complet?

Este, pentru mine, cel mai fascinant; desigur, implică atât de multe, și toate, diferite. Unul din motivele pentru care am ales opera este faptul că, foarte tânăr fiind, eram interesat de multe subiecte din diverse domenii - artă, istorie, literatură, frumusețea costumelor, arta actoriei. Vă spun însă că atunci nu-mi plăcea deloc opera! Primele opere pe care le-am văzut mi-au provocat o stare de cumplită plictiseală. Mi-a luat o vreme lungă să devin interesat de acest gen și, desigur, Monteverdi a fost cel care a atins coarda pasiunii în mine. Cred că aveam vreo 25 de ani - atunci a început călătoria mea prin operă. Am ajuns deci la Mozart acum, îmi plac și alte opere - "Boris Godunov", "Cariera unui libertin", dar pentru mine opera adevărată este cea dintre Monteverdi și Mozart.


La București îl aduceți pe Händel, și o aduceți pe "Ariodante". Ce definește operele acestui compozitor?

O privire superficială, doar asupra lor în sine, îți spune că sunt creații compuse în majoritate pentru publicul englez, adică un public care nu știe italiană foarte bine, de aceea recitativele sunt scurte și nu povestesc prea multe. Sunt de asemenea lucrări care combină o serie de elemente: sunt scrise de un compozitor german pentru un ascultător englez, în limba italiană. Se opresc asupra unor subiecte legate de magie, de supranatural, nu reale sau contemporane. Händel nu a scris nici un libret, a folosit texte deja existente, ceea ce înseamnă că aveau și ele deja o vechime de 60, de 80 de ani. Pare ciudat! și poți crede că operele ar fi de aceea complet neinteresante - de fapt asta au crezut și ascultătorii până pe la jumătatea secolului XX. Cam pe atunci am început să ne dăm seama că operele lui Händel au ceva foarte special, ceva de care nu ne dădusem seama: ele sunt portrete psihologice. Ariile spun foarte multe despre personalitatea personajului care le cântă. Ele sunt cele care construiesc o atmosferă foarte plină de emoție, sau de dramatism, sau spectaculoasă, deși acțiunea în sine și libretul nu sunt neapărat o mare operă de artă, uneori nici măcar nu au cine știe ce sens, mai ales pentru că Händel a tăiat de multe ori exact părțile care explică acțiunea - recitativele acelea prescurtate pentru a le face mai ușor de înțeles pentru publicul englez.

Dintre cele 42 de opere ale lui Händel, cea mai plină de semnificație, de emoție, este "Ariodante". Cu ani în urmă, teatrul La Scala din Milano mi-a cerut să aleg o operă de Händel, oricare, pentru a o pune în scenă acolo. Am ales "Ariodante", a fost prima oară când s-a cântat în Italia și acum a devenit una din cele mai cunoscute opere ale acestui compozitor!


De ce credeți că ne place atât de mult opera și astăzi, după sute de ani?

Suntem acum într-o perioadă anti-clasică; asta nu înseamnă că nu există un mare interes pentru muzica clasică în sensul de muzică organizată, rațională, clasic-simplă - sunt caracteristicile muzicii lui Mozart, un compozitor foarte îndrăgit acum. Iar unul din genurile în care a scris Mozart este opera, iar în creația lui veți găsi o operă numită "Flautul fermecat" - o lucrare cu totul irațională, fantastică! Și muzica ei este plină de emoție și irațională. Händel este un compozitor care creează emoție, un compozitor imaginativ, nu atât unul rațional, logic. Între multele motive pentru care opera este importantă pentru noi azi se numără faptul că noi avem un simț ridicat al vizualului, mai mult decât se întâmpla în alte epoci. Dovezi suficiente sunt cozile uriașe pe care le formează cei care vor să intre la muzee - cum ar fi Galeria Ufizzi de aici din Florența unde mă aflu acum, sau Luvrul din Paris. Oamenilor le place să urmărească o operă; mai mult decât atât, le place să o vadă și așa cum și-o închipuie ei, și aici intră în scenă opera în concert, un gen care a revenit spectaculos și care se bucură de mare atenție. În plus, multe dintre producțiile de operă sunt destul de simplu puse în scenă din cauza lipsei de bani - într-o operă în concert, scapi de problema banilor și îți poți imagina tot ce auzi descriindu-se prin muzică. De exemplu, actul al 2-lea al operei "Ariodante" începe într-o grădină cu ruine gotice și cu luna care se străvede de după un nor. Poți auzi toate acestea în muzică și le poți vizualiza; de aceea cred că o operă în concert înseamnă mult mai mult decât un simplu concert. Ea face ca imaginația ta vizuală să colaboreze cu imaginația muzicală.