Arhivă : Evenimente Înapoi

Corespondență de la Kuala Lumpur

Publicat: marți, 9 Septembrie 2014 , ora 13.49

Radio România a fost invitat să participe la cel mai important summit mondial dedicat educației prin media, care are loc în această perioadă la Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. În cadrul evenimentului de la Kuala Lumpur, președintele director general, Ovidiu Miculescu, a fost invitat să participe, alături de președinți ai altor instituții media din lume, la o dezbatere privind rolul media în educația copiilor.


Președintele director general, Ovidiu Miculescu:

"Ei nu ne-au invitat aici din politețe sau cu vreun motiv diplomatic. Organizațiile puternice aleg medii puternice care vin să pună pe masă experiența lor. Or, Radio România este un astfel de exemplu pozitiv și, ați văzut și dumneavoastră, extrem de apreciat. Radio România e un jucător, Radio România produce conținut important, inclusiv pe această componentă extrem de importantă culturală și educativă. Cred că prezența Radio România la acest summit mondial spune mult. Suntem în momentul acesta, în grupul mediilor puternice a căror voce este ascultată".

Acest fapt este dovedit în România și prin cele mai noi sondaje de opinie care plasează Radioul Public ca lider de piață. Audiența puternică a Radio România, care transmite zilnic programe educative reconfirmă impactul pe care Radioul Public îl are în acest sens.

Orchestra Națională Radio cântă în această seară la Kuala Lumpur

Orchestra Nationala Radio va concerta în această seară pe scena Filarmonicii din Kuala Lumpur, invitată fiind la World Summit on Media for Children, unul dintre cele mai importante summituri pe tema educatiei copiilor prin media, care are loc în această perioadă în capitala Malaeziei.

Această participare înseamnă un pas important în contextul extinderii parteneriatelor strategice ale Radio România și în afara Uniunii Europene de Radio și are rolul de a sublinia misiunea pe care Radio România o are: aceea de a educa prin cultură.

Ca un exemplu al misiunii pe care Radioul Public o are, Orchestra Națională Radio va concerta în această seară și mâine seară în cadrul acestui summit, organizatorii considerând cele două concerte ca fiind "atracția principală" a celei de-a VII-a ediții a acestui eveniment.

Dirijorul principal al Orchestrelor si Corurilor Radio, Tiberiu Soare sublinia că mesajul cu care Orchestra Națională Radio a venit în capitala Malaeziei este "unul de pace și prietenie transmis copiilor din întreaga lume".

Cele două concerte vor fi înregistrate și filmate de Radioteleviziunea publică din Kuala Lumpur și vor fi preluate de toți membrii Uniunii Audiovizualului din Asia-Pacific (Asia-Pacific Broadcasting Union) - ABU, ajungând la un public potențial de miliarde de ascultători și telespectatori, într-un spațiu geografic ce acoperă jumătate de planetă. Turneul este organizat de Radio România și ABU.

World Summit on Media for Children este unul dintre cele mai importante summituri media asiatice pe tema copiilor, fiind prima oară când evenimentul internațional este organizat pe continentul asiatic, după Melbourne, Londra, Salonic, Rio de Janeiro, Johannesburg și Karlstad.

Ovidiu Miculescu: "Aici interesul pentru cele două concerte ale orchestrei este foarte, foarte mare. Oamenii doresc să asculte o orchestră pe care ei o consideră una dintre cele mai bune orchestre de muzică clasică din Europa și sunt absolut convins că, la fel ca întotdeauna, orchestra noastră va demonstra că nivelul de performanță este unul foarte, foarte înalt. E un moment de mândrie pentru noi. Cred că prezența noastră aici și această potențială expunere în fața a multor sute de milioane sau chiar miliarde de telespectatori, deoarece concertul este preluat de televiziunea malaeziană și multe alte televiziuni din Asia, ne arată că suntem din nou și o spun cu mândrie, unii dintre cei mai buni în acest domeniu".

Secretarul general al ABU, Javad Mottaghi:

"Prezența dumneavoastră aduce parfumul României culturale pentru toată zona Asia-Pacific; în această seară Radio România propune un concert care va putea fi văzut la televizor în multe țări din zona asiatică. Radio România va vorbi la acest summit prin vocea președintelui său general; este deci o ocazie unică pentru Radio România de a se afirma public și de a realiza parteneriate cu alte instituții media.

Este vorba despre construirea de noi căi de legătură între România și Asia, de schimburi de experiență: aceasta este ceea ce face domnul Miculescu, președintele director general Radio România și noi salutăm acest lucru. Mulțumesc (în limba română)."


Adina Dragomir - Radio România Cultural